În mod sigur ai auzit această exprimare de nenumărate ori până acum. Asta pentru că este un drept fundamental și o valoare de bază a Uniunii Europene (articolul 8 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene). Fondurile Europene Structurale și de Investiții și-au propus ca obiectiv eliminarea inegalitatilor si prmovarea egalitatii de tratament si combaterea tuturor formelor de discriminare consolidand astfel incluziunea sociala.
În articolul 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se stipulează:
„Fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie fără nici un fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine naţională sau socială, avere, naştere sau orice alte împrejurări.”
Sferele in care discrimarea se poate manifesta sunt multiple si vizează în principal: condiţionarea participării la o activitate economică a unei persoane ori a alegerii sau exercitării libere a unei profesii, accesul la serviciile publice administrative si juridice, de sănătate, la alte servicii, bunuri si facilităţi, accesul la educaţie, libertatea de circulaţie, dreptul la libera alegere a domiciliului si accesul în locurile publice, dreptul la demnitatea personală .
În practică, apartenența la unele grupuri sociale determinate de una sau mai multe dintre caracteristicile enumerate creează stigmate și situații de inegalitate nejustificate în raport cu situația dată, ceea ce face ca aceste persoane să renunțe la a mai beneficia de drepturi altfel respectate pentru ceilalți membri ai societății.
În tematica egalității de șanse întâlnim și conceptul de accesibilitate definită ca posibilitatea asigurată persoanelor cu dizabilități de a avea acces, în condiții de egalitate cu ceilalți cetățeni, la mediul fizic, transport, tehnologii și sisteme de informații și comunicare, precum și la alte facilități și servicii . Practic acesibilitatea înseamnă a oferi tuturor persoanelor posibilitatea de a trăi independent și de a participa la toate aspectele vieții, referindu-ne atât la aspecte din mediul fizic , cât și la mediul informațional.
De asemenea schimbările demografice cu care se confruntă Uniunea Europeană ridică și ele provocări în domeniul egalității de șanse: îmbătrânirea populației, scăderea natalității, migrație sau structuri familiale modificate.
Dacă faci parte din majoritatea populației unei regiuni/ teritoriu, nu ai dizabilități sau cerințe speciale, aparții naționalității și etniei majoritare și faci parte dintr-o familie alcătuită din mamă, tată și unul sau mai mulți copii, cel mai probabil nu te-ai lovit de discriminare, sau oricum nu este o problemă cu care te confrunți zi de zi. Faptul că nu suntem subiectul discriminării nu înseamnă că ea nu există, că efectele ei nu sunt importante sau că suntem feriți de a deveni cândva discriminați. Se poate de asemenea ca fără să vrem, să discriminăm fără just temei, pentru că am fost educați sau trăim într-un mediu cu prejudecăți și preconcepții, acestea au fost modelele noastre de comportament și promovăm menținerea lor subconștient sau conștient. De altfel este mai ușor să clamăm egalitatea de șanse , dar în realitate comportamentul nostru să nu se plieze pe ceea ce susținem și asta pentru că uneori discriminarea îmbracă forme din cele mai subtile.
Să luăm câteva exemple de cazuri de discriminare:
Anunțuri de angajare
- Angajăm urgent traducatoare autorizată – utilizarea genului feminim induce că angajatorul caută o persoană de sex feminin, deși autorizarea o poate obține oricine promovează examenul , indiferent de gen
- Minimarket, angajăm 2 băieți vânzători – specificarea genului angajatului dorit este o discriminare evidentă – nu cunoaștem situația exactă, e posibil ca această precizare să fie justificată și proporțională (de exemplu poate zona este rău famată și anunțul caută să reducă șansele ca un angajat să sufere un accident de muncă, însă acest gen de aspect trebuie discutat la un interviu, se poate ca o femeie din zonă să fie interesată de post și ea să se simtă în siguranță și capabilă să gestioneze situațiile tensionate care ar putea apărea)
- Angajăm femeie de serviciu – această este o discriminare manifestă care relevă că suntem îndoctrinați că muncile casnice și cu caracter casnic precum curățenia nu pot fi făcute decâr de femei- corect este să se solicite personal pentru curățenie
- Firmă franceză caută tânăr tehnician textilist – exprimarea denotă cel puțin o discriminare raportată la vârstă, excluzând din start persoanele cu o vârstă mai înaintată; legat de genul masculin al postului, în general profesiile sunt generic cunoscute sub forma la masculin și se acceptă că includ atât persoanele de sex feminim cât și pe cele de gen masculin
- Căutăm ospătar maxim 40 de ani – o precizare abuzivă și discriminatorie pentru că activitatea poate fi exercitată de oricine indiferent de vârstă
- Angajez proaspăt absolvent de inginerie a sistemelor de irigații – o exprimare care conține într-un mod subtil discriminarea legată de vârstă – majoritatea angajatorilor pleacă de la premisa că absolvenții vor fi terminat studiile cu generația lor de vțrstă
- Căutăm contabil junior cu minim 3 ani experiență – justificarea condiționărilor în baza experienței este discutabilă, mai ales când postul este prin responsabilități și cerințe un post de începător
- Societate ce activează în domeniul medical caută recepționere cu aspect fizic plăcut – și aici legitimitatea cerinței legate de aspectul fizic este discutabilă- în ce măsură poate strict aspectul fizic să influențeze bunul mers și perfomanța economico- financiară a societății respective?
Discriminarea în procesul de recrutare
Întrebări la interviu :
- Ești căsătorit/divorțat?
- Fumezi?
- Ai copii? / Intenționezi să ai copii?
- Ce naționalitate ai?
- Ești însărcinată?
- Cine are grijă de copii cât ești la muncă?
- Ai fost vreodată arestat?
- De unde ai cicatricea aceea?
- Cum ai dobândit deficiența pe care o ai?
Modalitatea derulării recrutării
- celor care participă la procesul de recrutare pentru personal de curățenie se dă un test de logică și raționament- o cerință irelevantă pentru responsabilitățile postului, dar care i-ar descuraja pe cei cu cunoștințe teoretice minime
- utilizarea exclusiv a mediului online pentru proovarea tuturor nivelurilor de posturi – cei mai în vârstă de exemplu sunt obișnuiți să caute posturi prin mediile tradiționale de promovare – anunțuri în ziare, reviste, afișaj stradal, anunțuri radio-tv
- solicitarea unor adeverințe medicale încă din faza de recrutare (cu excepția pozițiilor în care munca fizică presupune un efort considerabil – de exemmplu în mod obiectiv o persoană cu probleme la coloană nu poate fi manipulant marfă)
Stereotipuri / Prejudecăți (care sunt în majoritatea cazurilor doar corelații iluzorii)
- utilizarea judecăților globale – toți…
- formarea unei opinii înainte de a cunoaște persoana (după aspectul fizic, îmbrăcăminte, prezența sau absența machiajului, tunsorii, etc)
- discriminarea rasială/etnică – probabil că în copilărie ai auzit măcar o dată o adresare de forma – dacă nu ești cuminte te dau/te fură țiganii
- fete care joacă fotbal și se cațără în copaci sunt băiețoase
- un băiat pasionat de balet este fătălău
- anumite meserii sunt considerate a fi dedicate unuia dintre sexe (femeile-secretare sau asistente medicale / bărbații – sudori, agenți de pază/poliție)
- contactul cu persoanele infectate cu HIV înseamnă că poți contacta și tu virusul
- persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt periculoase
- numărul 13 aduce ghinion /dacă ai vărsat sare o să ai ghinion
- dacă ți se bate ochiul stâng, e de bine
Aspecte din mediul fizic și situații de zi cu zi
- Lipsa marcajelor Braille pe butoanele lifturilor sau utilizarea de displayuri strict tactile fără asistență vocală creează dificultăți celor care au deficiențe de vedere
- Dublarea filmelor și absența subtitrării este o discriminare față de persoanele cu deficiențe de auz
- Lipsa formării in utilizarea limbajului mimico-gestual in afara familiilor si apropiaților persoanelor cu deficiențe de auz face ca societatea să nu fie pregătită să îi includă pentru că nu poate trece bariera comunicațională
- Utilizarea bordurilor înalte în spațiile publice
- Lipsa rampelor de acces
- Lipsa lifturilor în multe spații publice pe niveluri
Acestea sunt doar câteva exemple, viața de zi cu zi abundă de situații discriminatorii care crează dificultăți persoanelor din categoriile vulnerabile.
Despre stereotipuri și prejudecăți
Este mai ușor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată – Albert Einstein
Stereotipul este credința referitoare la caracteristicile psihologice sau comportamentale ale unei categorii de indivizi. Practic este tendința noastră de a judeca o persoană după categoria/grupul din care aparent face parte, fără a-i oferi șansa să ne dezvăluie trăsăturile ei de personalitate. Există stereotipuri despre orice categorie de persoane care îți trece prin minte – de exemplu când te gândești la femei probabil îți vine în minte sensibil, plăpând, iar când te gândești la bărbați te gândești la dur, puternic. Acesta e un stereotip. Dincolo de simpla etichetare, mergând mai departe vei vedea că persoanele respective trezesc în tine și niște sentimente, emoții – atitudinile afective formulate fără analiza în profunzime sau fără a avea suficientă informație despre cineva se numește prejudecată. Dacă stereotipurile pot fi de multe ori și pozitive, prejudecățile au de obicei încărcătură negativă. Există și prejudecăți pozitive- de obicei subconștient atribuim mai multe calități pozitive grupului/categoriile din care facem parte pentru a ne simți mai bine.
De ce le folosim?
Probabil pentru că ne este mai comod, mai simplu, mai accesibil și mai economic să apelăm la scheme preconcepute inclusiv în cazul oamenilor. Unii pun această discriminare pe seama concurenței pentru resursele limitate Sunt situații în care stereotipurile ne ajută să avem o reacție rapidă când ne aflîm într-o situație deosebită – dacă te-ai rătăcit vei apela cel mai probabil la un polițist (o persoană care inspiră încredere) , la un taximetrist (ei au în general un mai bun simț al orientării), la un vânzător (ei cunosc zona în care lucrează). Genul acesta de stereotip ne ajută să rezolvăm eficient și într-un timp scurt problema.
Categorizarea ne ajută în context social pentru că în baza caracteristicilor generale ale acelei categorii putem să inferăm caracteristici despre persoana pe care am încadrat-o în respectiva categorie şi să ne facem cu mai multă uşurinţă o părere despre ea. Identificarea ne permite sa încadrăm persoana în categoria căreia considerăm că îi aparţine. Apartenenţă la diverse grupuri sociale contribuie la construcţia identităţii de sine şi a stimei de sine. Într-un anume fel, suntem ceea ce sunt prietenii, cunoştinţele noastre şi grupul mai larg din care facem parte. Distincţia dintre in-groups şi out-groups este distincţia dintre „noi” şi „ceilalţi”. Al treilea element al teoriei identităţii sociale este comparaţia. Psihosociologii au demonstrat experimental că există erori pe care le facem în favoarea noastră atunci când comparăm grupul căruia îi aparţinem cu alte grupuri – apartenența la un grup înzestrat cu tot felul de calități ne creează o imagine bună de sine (românii sunt harnici și ospitalieri, eu sunt român, deci sunt harnic și ospitalier).
Deși în general oamenii declară că nu sunt de acord cu situațiile de dificultate, chiar tragice în care se află anumite persoane, le vor reproduce cu ușurință pentru ca ei să se simtă mai fericiți, reconfirmându-și propria superioritate. De asemenea se practică stigmatizarea celor priviți ca potențiali adversari în sfera resurselor limitate ( dacă un adversar este lipsit de oportunități, acestea îmi vor reveni mie). Din punct de vedere evolutiv stigmatizarea este o tactică de supraviețuire, deci cei care ne pun în pericol vor fi discriminați.
Stereotipurile și prejudecățile sunt strâns legate de discriminare pentru că ele generalizează eronat și rigid caracteristici ale unui grup și generează respingere față de persoana percepută ca fiind membru al acelui grup. Din momentul în care am etichetat o persoană, ne simțim mai bine, pentru că necunoscutul ne face să ne simțim inconfortabil. Dar asta ne limitează înțelegerea corectă și obiectivă a realității, pentru că etichetarea ridică o barieră care ne face să comunicăm mai greu și să fim mai puțin susceptibili de a accepta argumente raționale (prejudecata nu se schimbă nici în fața dovezilor care infirmă credibilitatea ei). Noi ne simțim satisfăcuți, eliberați de neliniște, dar nu anticipăm efectele și costurile pe termen lung ale stereotipării. Victima prejudecăților noastre va trebui nu numai să facă ceea ce facem și noi, dar va trebui să investească resursele sale pentru a dărâma bariera pe care noi am ridicat-o .
Cum se crează stereotipurile și prejudecățile?
Încă de mici suntem expuși la stereotipurile și prejudecățile din familie, ale cunoscuților, ale mass-media, ale școlii și învățăm să creem corelații din experiențele proprii ca o adaptare la mediu. Pentru protecția sinelui, intrepretăm nerealist lumea pentru a avea iluzia controlului și deci confort psihic. Aceste corelații sunt iluzorii și odată ce facem aceste corelații, ele interferează cu dobândirea de cunoaștere bazată pe dovezi.
| Localitatea Pod | Localitatea Ban | |
| Nr. biserici | 7 | 12 |
| Nr. de infracțiuni | 13132 | 20636 |
| Nr. de locuitori | 196000 | 308000 |
Să luăm un exemplu – nr. de biserici raportat la nr. de infracțiuni dintr-o localitate.
Dacă îți arunci ochii pe tabel vei avea tendința de a corela nr. de biserici cu nr. de infracțiuni. E informație cifircă muștă și ca oameni, creem un sistem de a gestiona cantitatea de informații, trăgând niște concluzii pe care le ridicăm la rang de axiome personale. Rata criminalității este aceeași în valori relative, dar valorile absolute contează și tindem să credem că nr. de biserici are legătură cu nr. de infracțiuni dintr-o localitate. Nu corelația este iluzorie, ci relația de cauzalitate pe care o presupunem instinctiv datorită corelației este cea iluzorie. Odată construită această corelație, studiile arată că ea persistă la nivel cognitiv și suntem mai greu de convins asupra contrariului.
Stereotipurile pot fi și pozitive (românii sunt harnici și ospitalieri, calitate nemțească, japonezii sunt punctuali). De multe ori stereotipurile sunt negative , iar atunci când atribuim unui grup caracteristici negative, creem ceea ce se numește stigma . Stigma este mereu negativă. De exemplu se consideră că persoanele cu dizabilități nu se pot descurca singure când problema este faptul că mediul în care trăiesc nu este creat să le fie accesibil, ceea ce le îngreunează accesul la educație, la petrecerea timpului liber, la piața muncii. Cel mai des stigmatizarea afectează persoane din categoriile vulnerabile care oricum nu se bucură de aceleași privilegii și oportunități ca ceilalți.
Stigmat , cuvânt de origine greacă, se referea la semnele de pe corp asociate moralității îndoielnice – hoții, criminalii, sclavii aveau pe corp semne (ardere/tăiere), iar leproșii având semne pe tot corpul erau considerați purtători ai patimilor, boala lor fiind explicată religios. Semnele avertizau pe ceilalți asupra caracterului purtătorului și generau automat o atitudine ostilă.
Efectul major al stigmatizării este că persoanele din aceste grupuri vulnerabile ajung să îți însușească etichetele care li se pun: presupunem că la școală ai avut performanțe mai scăzute la fizică, cei din jur au început să îți spună că ești slab la fizică. Chiar dacă ai luat o notă mai bună, ți s-a spus că fie ai copiat fie ai avut noroc. Ușor ușor începi să crezi ceea ce se spune repetitiv și cel mai probabil vei avea rezultate din ce în ce mai proaste la fizică și materia îți va displăcea. Gândește-te că sunt oameni care sunt etichetați cu etichete grele zi de zi: prost, neîndemânatic, incapabil sau hoț, leneș, agresiv, rău. După o perioadă începi să crezi că dacă sunt așa mulți care spun ceva despre tine, trebuie să fie adevărat, mai ales în cazul copiilor, tinerilor sau persoanelor din categoriile vulnerabile care sunt mult mai susceptibili să fie ușor de influențat.
Stereotipul este la nivel cognitiv, prejudecata este emoția pe care ne-o generează stereotipul, iar comportamentul pe care îl avem ca urmare a prejudecății este discriminarea.
- Duckitt a propus acest model:
Credințe stereotipizate → atitudine stereotipă → intenții comportamentale → comportament discriminatoriu
Aceasta este pe scurt “rețeta discriminării”. Sursa discriminării sunt credințele stereotipe. Din toate timpurile, oamenii au fost preocupați de poziționarea lor în societate prin raportare la un centru perceput. Cu cât ești mai aproape de centru, de putere, cu atât poziția ta socială este mai bună. Cei de pe treptele inferioare suferă respingerea. În general criteriile în baza cărora se face stratificarea socială și se discriminează sunt educația formală, venitul și ocupația. De exemplu chiar dacă o persoană de etnie romă deranjează prin lipsa igienei, motivația discriminării la nivel declarativ va fi lipsa educației.
Cum are loc perpetuarea stigmatizării ? Să luăm exemplul copiilor romi. În general aceștia trăiesc în mediul rural unde infrastrutcura educațională este mai slabă (învățământul preșcolar lipsește sau este cuplat cu cel primar și gimnazial din lipsa personalului), resursele umane sunt inconsistente (fluctuație de personal și implicit de calificare, suplinire la alte materii pentru completarea normei , nevoia de a face naveta), resursele materiale pentru desfășurarea orelor sunt inexistente sau sunt puține, vechi sau de calitate discutabilă. Cei care învață în astfel de școli au de cele mai multe ori rezultate mai slabe, indiferent de originea lor etnică, ceea ce le afectează șansele de angajare și îi detrmină să accepte ocupații devalorizate în cadrul societății. Iată deci cu are loc reproducerea socială și culturală a inegalității.
Efectele stigmatizării asupra individului depind de tipul de stigmatizare și de caracteristicile fiecarui individ. Ervin Goffman (1963) a propus 3 tipuri de stigmat:
- stigmantul datorat diformităților fizice
- stigmatul datorat unor lipsuri ale caracterului individual / slăbiciunile (lipsurile se datorează alcoolismului, adictismulu, bolilor psihice)
- stigmatul tribal (transmis ereditar prin rasă, națiune, religie, etc)
Fiind stigmatizat, individul nu comunică și se va izola, iar statutul său va deveni sau se va consolida ca și marginal. Apoi individul iși va pierde înrecederea în sine și în forțele proprii acceptând ca reale atributele negative și acceptând ca normalitate tratamentul inechitabil.
Putem avea tendința de a minimiza efectele stigmatizării mai ales dacă nu suntem victima ei, dar acceptarea tacită a comportamentelor discriminatorii se va răsfrânge la un moment dat și asupra noastră. Cineva care se folosește de un criteriu nerelevant astăzi ar putea prea bine ca mâine să extindă lista criteriilor și să fim incluși pe lista interzișilor. Orice atentat la drepturile unei categorii de persoane trebuie privit ca un atentat la propriile drepturi.
Discriminarea
Discriminarea este acel comportament negativ orientat către indivizii unui alt grup despre care avem prejudecăți. Constituie discriminare tratarea diferită a unor persoane aflate în situații identice sau tratarea identică a unor persoane aflate în situați diferite. De exemplu constutuie discriminare refuzul unui director de a înscrie la școală un copil cu dizabilitate motorie cu vârsta școlară împlinită pentru că școala nu are infrastructură adecvată. De asemenea este discriminare refuzul de a acorda zilele libere de Paște unui copil de religie catolică pentru că sărbătoarea nu se suprapune cu vacanța programată. Constituie discriminare și ordinul dat de șeful magazinului către agenții de pază de a nu permite accesul oamenilor aparent de etnie romă în magazin.
Discriminarea este indirectă atunci când o persoană este exclusă de la beneficiul unui drept în baza unor criterii aparent neutre care nu au insă justificare în situația de fapt dată (de exemplu unui mecanic auto i se solicită diplomă de bacalaureat când calificarea se obține în urma absolvirii unei școli profesionale).
Hărțuirea este tot o formă de discriminare prin crearea unui mediu ostil, ofensator, degradant. Forme uzuale de hărțuire sunt glumele , remarcile subtile , gesturile sau grimasele cu subînțeles.
Victimizarea este acel tratament ostil care vine ca reacție la o plângere depusă de o persoană către instituțiile abilitate.
Forme ale discriminării
Rasismul
Persoane ori grupuri de oameni marginalizaţi social din cauza culorii pielii, a tradiţiilor culturale sau religioase, a naționalității, limbii vorbite sau zonei geografice de proveniență constituie rasism. Aceste atribute nu au deci de-a face cu individul, cu trăsăturile sale individuale .
Majoritatea oamenilor asociază raismul cu violența bazată pe criterii rasiste, cu abuzul și hărțuirea. Dar rasismul nu este neaparat un act de violență. Comportamentul intimidant, excluderea oamenilor din activități, glumele, etichetarea, poreclele sunt tot forme de rasism, chiar dacă mai subtile. În era tehnologiei experimentăm un nou tip de rasism, cyber-rasismul sau rasismul cibernetic care este foarte virulent mai ales în cazurile în care se petrece sub anonimitate.
Deși nu există rase, naționalități sau etnii mai bune sau mai rele decât altele, prejudecățile care ne sunt inoculate de mici fac ca creierul nostru să reacționeze puternic negativ cânr vine vorba de anumite situații. De exemplu faptul că un nume sună ca aparținând unei anumite etnii face ca profesorii să fie mai puțin disponibili să răspundă la e-mailurile studenților respectivi, medicii sunt mai puțin dispuși să prescrie medicamente oamenilor străzii la diagnostice identice, angajatorii dau mai puține șanse CV-urilor celor cu nume care li se pare că aparțin anumitor minorități etnice, suntem mai susceptibili să indicăm ca amenințătoare figura unei persoane de etnie romă la grimase identice.
Învățăm să facem aceste asocieri din copilăria mică pentru că le observăm în comportamentul adulților care ne sunt modele, chiar dacă ele nu sunt neapărat afirmate explicit. Faptul că media este și ea la rându-i afectată de prejudecăți face ca știrile să le înrădăcineze și mai mult : în conținutul știrii întotdeauna se pune accent pe etnie sau naționalitate (mai ales pe o anumită etnie), știrea este expusă de așa manieră încât se induce ideea de statistici în defavoarea anumitor categorii de persoane (știrea este expusă din perspectiva cuiva care o trece prin propriile filtre și o amprentează cu propriile prejudecăți) ceea ce generează în rândul publicului țintă ideea că generalizarea cu privire la caracteristicile respectivei categorii de persoane este îndreptățită. Practic media ține partea categoriilor majoritare în defavoarea minorităților.
Social media contribuie de asemenea la propagarea prejudecăților prin insuficienta sancționarea a abaterilor: practic în social media nu există răspundere și consecințe pentru ura față de semeni, cel mult există o cenzură temporară asupra contului și eventual o cenzură permanentă a comentariului/articolului.
Conform Agenției pentru Drepturi Fundamentale constituită pe lângă Uniunea Europeană (FRA) acțiunile rasiste sunt atât de bine înrădăcinate în societate încât victimele sau martorii nu le raportează niciunei autorități pentru că nu consideră că ar face vreo diferență, consideră că structural societatea este clădită pe aceste forme de discriminare. În parte au dreptate, pentru că la nivelul anului 2018 doar 15 state europene aveau un plan/strategie pentru lupta împotriva rasismului, xenofobiei și discriminării etnice.
Discriminarea de gen
Cel mai adesea folosim termenii de gen și sex în mod interschimbabil considerându-le identice ca sens. Ele însă sunt diferite, sexul referindu-se la diferențele biologice între femei și bărbați care sunt determinate prin bagajul genetic, pe când genul însumează roluri și responsabilități, diferențe sociale și culturale, așteptări de comportament care depind de societatea în care trăim.
În procesul formării personalității noastre ne asumăm un set de caracteristici , feminine sau masculine, adică ne formăm o identitate de gen care poate să fie diferită de sexul biologic. Cum se formează această identitate de gen? Și aceasta este influențată de stereotipuri de gen – de xemplu fetițele sunt îmbrăcate în roz, iar băieții în bleu, fetele au cercei, băieții se joacă cu mașinuțe, de la fete se așteaptă să fie harnice și sensibile, băieților le sunt mai ușor trecute cu vederea trăznăile și d ela ei se așteaptă să fie duri. Cărțile sunt pline de prințese frumoase și plăpânde și prinți viteji , puternici și inteligenți. Băieții fac traforaj, iar fetele gătesc și cos.Fetelor li se inoculează ideea că este băiețesc să ajungi pilot de curse, astronaut sau pilot de avion, să joci fotbal sau să repari ceva. Aceste stereotipuri sunt atât de vechi și bine sedimentate în cultura noastră, încât pe bună dreptate te vei întreba care e problema cu ele atâta timp cât nu sunt stigmatizante. Problema apare atunci când aceste stereotipuri îți influențează deciziile importante în viață – de exemplu un băiat ar putea decide că meseria de asistentă medicală este pentru fete și va alege o profesie care nu i se potrivește și nu o va practica cu plăcere ceea ce îi va afecta calitatea vieții. Discriminarea de gen pare mai degrabă problema femeilor din societate, ele fiind cele care de multe ori sunt excluse din activități sau ale căror drepturi sunt retrânse într-un fel sau altul. Dar limitarea accesului la educație și la viața economică a jumătate din populație (femeile) și transferarea poverii financiare exclusiv pe umerii bărbaților afectează performanțele economice ale statului (șările unde drepturile femeilor sunt limitate se cofruntă cu rate mari ale sărăciei).
Discriminarea de gen include și discriminarea pe criteriul orientării sexuale sau expresiei de gen. Persoanele care au identitatea de gen diferită de sexul biologic sunt adesea discriminate pentru modul în care aleg să își exprime identitatea de gen sau pentru atracția lor afectivă față de un anumit gen. Și aici intervin stereotipurile cu care suntem crescuți de mici care ne-au învățat că un cuplu înseamnă o femeie și un bărbat și că orice altă variantă este greșită sau imorală. Această atitudine determină scăderea calității vieții celor discriminați care se văd nevoiți să iși ascundă orientarea sexuală, sunt hărțuiți, agresași, nu pot să iși întemeieze o familie și le este negat dreptul de a avea copii. Ostilitatea cu care sunt tratate persoanele LGBT, atitudinile și sentimentele negative care se manifestă prin teamă, furie, dezgust, violență și/sau agresivitate fizică sau verbală etc. poartă numele de homofobie.
Discriminarea persoanelor cu dizabilități
Deficiență – pierderea sau alterarea unei structuri sau funcții (leziune anatomică, accident în evoluția normală, tulburare psihologică ca urmare a unei maladii sau a unei carențe psihoafective(pierderea unui părinte)) – deficiențe auditive, vizuale, de limbaj, intelectuale, etc
Incapacitate- reducere parțială sau totală a posibilității de a realiza o activitate (motrică sau cognitivă) sau un comportament. Incapacitatea poate depinde de o deficiență.
Atât deficiențele cât și incapacitățile pot fi vizibile sau invizibile, temporare sau permanente, progresive sau regresive.
Dizabilitate – rezultatul sau efectul unor relații complexe dintre starea de sănătate a individului, factori personali și factorii externi care reprezintă circumstanțele de viață ale individului. Dizabilitate este un termen generic pentru afectări, limitări ale activității și restricții de participare.
Pentru că cuvântul handicap a căpătat conotații peiorative , folosim astăzi termenul de dizabilitate, persoane cu dizabilități. În general , tot din cauza stereotipurilor, asociem automat dizabilitățile fizice cu persoanele în scaun cu rotile, însă dizabilitățile variate , mai mult sau mai puțin vizibile.
Principalele tipuri de dizabilități sunt următoarele:
- Fizice – deficiențe care limitează mobilitatea persoanei
- Vizuale – deficiențe care afectează vederea parțial sau total (orbire)
- Auditive – deficiențe care afectează auzul parțial sau total (surzire)
- Surdocecitate – deficiență de văz combinată cu deficiență de auz
- Mintale – deficiențe de intelect, tulburări de învățare, întârzieri în dezvoltare etc 43
- Psihice – tulburări de sănătate mintală sau așa-numitele boli psihice
- HIV/SIDA – persoane infectate cu virusul HIV
- Asociat – deficiențe diferite care se manifestă la aceeași persoană (ex.: dizabilități fizice și vizuale)
- Boli rare – boli care afectează un număr mic de persoane (mai puțin de 1 din 2000) și care din cauza rarității lor, nu sunt foarte bine cunoscute
Fiind o gamă largă de tipuri de dizabilități, fiecare ridică un set diferit de provocări pentru cei afectați. Pentru că mediul în care trăim este atât de puțin accesibilizat acestor persoane, noi ne întâlnim foarte rar cu ele și ca atare ne este dificil să remarcăm probleme cu care se confruntă. Pentru mulți dintre ei este o provocare să meargă la supermarket, la școală , în parc sau la cinema. Asta pentru că lipsesc lifturile, rampele de acces în vehicule sau clădiri, semafoarele inteligente, bordurile adaptate, trotuare suficient de largi, etc. Aceste lipsuri fac ca persoanele cu dizabilități să depindă de o altă persoană pentru a face aceste activități care să le ajute să suplinească lipsurile din mediu. Poate te vei gândi că în centrele comerciale ai văzut dotări speciale, însă gândește-te că e suficient ca pe traseul unei persoane cu dizabilități de acasă până unde trebuie să ajungă să existe o singură zonă neaccesibilizată ca accesul acestei persoane să devină imposibil.
Persoanele cu afecțiuni de sănătate mintală sunt pur și simplu ocolite, iar studiile relevă că și dacă sunt sub tratament sau chiar vindecate, aceste persoane nu sunt dorite în preajma comunității , fiind asimilați cu pericole permanente, deși poate agresivitatea nu este una dintre porblemele lor. Și aceste temeri sunt cauzate de lipsa de informație care se perpetuează de la o generație la alta adâncind problemele cu care se confruntă victimele acestei forme de discriminare.
Toate cele de mai sus sunt rezultatul stereotipurilor cu care suntem crescuți și pe care le perpetuăm din indiferență și provin din lipsa noastră de informare și inacțiune. Faptul că nu suntem direct afectați ne face să fim foarte superficiali cu tratarea acestor stereotipuri, însă efectele asupra celor afectați sunt dramatice și ne afectează cel puțin indirect, negându-le acestor persoane participarea activă la viața economică și transformându-le în persoane dependente.
Cum interacționăm cu persoanele cu dizabilități?
Chiar și cei care conștientizează problematica discriminării celor cu dizabilități au emoții în gestionarea situațiilor când se întâlnesc cu aceste persoane. Ne simțim stingheri, curioși, temători că am putea greși și ofensa persoana respectivă, drept pentru care mai bine o ocolim. Dar e greșit ca acest disconfort să ne împiedice interacțiunea cu acești oameni de la care am avea foarte multe de învățat:
- tratează-i cu respect – toți ne dorim să fim tratați cu respect și asta se aplică și în cazul persoanelor cu dizabilități
- nu uita că ai în față un om, nu dizabilitatea lui
- întreabă respectuos despre dizabilitatea unei persoane și cum vrea să discutați despre ea, cere informații pe care nu le ai și arată interes pentru a înțelege situația, dar nu uita că nimeni nu e obligat să îți răspundă
- adaptează-te la dizabilitate, dar nu trata persoana cu superioritate – de exemplu e ok să încetinești ritmul vorbirii pentru ca cineva cu dificultăți cognitive să te poată urmări, dar nu trata ca pe un copil o persoană imobilizată într-un scaun rulant
- nu eticheta și folosește numele persoanei în lopc de descrierea situației/dizabilității – când faci cuiva cunoștință cu o persoană cu dizabilități, nu introduce și dizabilitatea ci doar persoana
- e bine să cenzurezi limbajul nepotrivit, dar nu o da în extreme astfel încât să pari nenatural- e ok sa spui că trebuie să fugi față de o persoană în scaun cu rotile atunci când ești în intârziere sau ne vedem mai târziu față de o persoană care nu vede
- dacă persoana are un ajutor/însoțitor , vorbește cu persoana , nu cu însoțitorul acesteia
- poți cere cuiva cu dificultăți de pronunție să repete ceea ce a spus dacă nu ai înțeles
- nu exclude din activități persoanele cu dizabilități – încearcă să adaptezi ceea ce faci astfel încât să incluzi pe toată lumea în ceea ce faci și cere-le ajutorul pentru a adapta ce ți-ai propus la nevoile lor
- nu parca și nu bloca locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități – acele locuri sunt gândite special pentru a permite instalarea unei rampe de acces în vehicul- intervin-o atunci când cineva ocupă abuziv un astfel de loc
- nu toate dizabilitățile sunt în întregime vizibile și nu toate se manifestă constant așa că nu prezuma că cineva s-a făcut bine, păstrează-ți tactul și obține informații pentru a confirma că într-adevăr starea persoanei s-a îmbunătățit
- oferă ajutor numai după ce ai primit acceptul persoanei de a fi ajutată sau așteaptă să iți ceară ajutorul , e posibil ca persoana respectivă să se poată descurca singură doar că are nevoie de mai mult timp. Nu transforma situația în mare eveniment, poartă-te obișnuit
- nu interacționa cu animalele de companie menită să ofere suport , nu le mângâia, nu le oferi de mâncare– e posibil să le distragi de la ceea ce fac
- dispozitivele medicale suport nu sunt de joacă – aceste dispozitive au scopul de a ajuta persoana respectivă – le-ai putea strica . Tratează aceste dispozitive așa cum tratezi persoana care le folosește – cu respect
- încearcă să nu invadezi spațiul unei persoane cu dizabilități și acceptă că aceste persoane au nevoie uneori de mai mult spațiu de manevră
Discriminarea pe criteriul orientării sexuale
De mici ni se inoculează ideea că un cuplu înseamnă o femeie și un bărbat. Și așa este, cel mai frcvent vedem în jurul nostru cupluri heterosexuale, formate dintr-o femeie și un bărbat, dar touși dragostea se poate înfiripa și între persoane de același sex, la fel cum există și oameni care se simt atrași în egală măsură de ambele sexe sau persoane care simt că aparțin altui gen decât celui pe care îl au.
Persoanele aparținând minorității LGBTQ (lesbianele, persoanele gay, bisexuale, transgender sau questioning/queer) sunt de cele mai multe ori nevoite să iși ascundă orientarea sexuală pentru a se feri de discriminare, hărțuire sau chiar agresiune. Ostilitatea cu care sunt tratate aceste persoane se numește homofobie și poate îmbrăca diverse forme – de la limbaj indecent, la dezgust, furie sau chiar violență. În plus există o opoziție puternică pentru ca aceste persoane să își poată întemeia o familie sau să poată adopta, argumentele fiind fie de ordin religios fie de ordin evoluționist (nu pot avea urmași și ar duce la dispariția oamenilor de pe planetă). Bineînțeles aceste argumente nu pot sta în picioare dacă te informezi. Persoanele care aparțin comunității LGBTQ sunt sub 5% din populație, deci sunt o minoritate . Orientarea lor nu face subiectul bibliei, care se concentreză mai degrabă pe acceptare, înțelegere, tratament uman și corect, dragoste față de semeni. Homofobia face foarte multe victime – fie agresiune fizică, fie agresiune psihică care împinge la suicid. Rata de suicid în rândul comunității LGBTQ este de 4 ori mai mare decât în rândul populației generale , ceea ce relevă presiunea socială constantă la care este supusă această comunitate. Homosexualitatea nu este o boală, nu este un păcat și nu se ia. Acceptarea tuturor oamenilor așa cum sunt este absolut necesară pentru că faptul că suntem diferiți face ca lumea să fie o permanentă provocare.
Discriminarea celor cu probleme de sănătate mintală
Problemele emoționale pot afecta pe oricare dintre noi într-un anumit moment al vieții. Ca efect, aceste probleme pot genera deviații comportamentale, ne pot face să devenim agresivi sau suicidali. Aceste perturbări poartă denumirea generală de boli mintale. Și aici intervine prejudecata, oamenii nu asimilează boala mintală cu orice altă boală – de exemplu o boală la stomac sau o boală la inimă, preferă etichetarea ca „nebun”, deși boala mintală are tratament ca orice altă boală care contribuie la ținerea sub control a simptomelor. De aceea boala mintală a ajuns să fie cea mai stigmantizantă suferință, determinând de prea multe ori oamenii suferinzi să nu iși recunoască afecțiunea și să nu caute sprijin specializat pentru tratarea ei. Bolile mintale se agravează ca orice altă boală și pot împinge vitcimele la suicid sau la agresiune. Din nou lipsa informării face ca boli mintale mai des întâlnite , de exemplu depresia, să fie minimizate , iar suferinzii să nu caute tratament și să se lupte singuri cu boala. Asta pentru că sondajele spun că:
- 57,7% dintre oameni nu ar accepta o persoană cu probleme de sănătate mintală ca prieten apropiat;
- 60% dintre oameni nu ar avea încredere într-o astfel de persoană
- 75,5% dintre români nu ar fi de acord ca o persoană care sa vindecat de o boală mintală să fie cadru didactic într-o școală;
- 65,4% dintre respondenți au declarat că nu respectă o persoană care a fost într-un spital de psihiatrie;
- 65,2% dintre oameni cred că firmele/ companiile ar prefera pe oricine altcineva în locul unei persoane care a suferit în trecut de o boală mintală;
Rezultatele arată clar tendința de discriminare a persoanelor cu perturbări mintale, bazate din nou pe mituri și prejudecăți, fără a face niciun fel distincție între cei cu afecțiuni punctuale, trecătoare și cei cu afecțiuni persistente. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, 1 din 4 persoane poate fi afectată de o boală mintală de-a lungul vieții, cel mai des de depresie. Această este o boală care cu tratament nu va da niciun semn în fața celor care nu vă cunosc în viața privată, pentru că o persoană care își tratează afecțiunile este o persoană normală, efectele fiind minimizate. Ca și în cazul celorlalte forme de discriminare, acestor persoane de multe ori le este mai ușor să gestioneze boala în sine decât respingerea celorlalți,
Suntem unul dintre popoarele care nu sprijină și nu privește cu ochi bun psihoterapia și profesia de psiholog pentru că le asociem cu „nebunii”. De ce? Probabil pentru că e o profesie pe care nu o cunoaștem (confuzia psiholog-psihiatru) , pentru că avem o teamă de necunoscut (nu știm cum decurge o sesiune de psihoterapie), pentru că ne e teamă că cineva ar putea să ne cunoască și să ne judece și implicit ar avea o putere asupra noastră, pentru că ne e teamă să ne descoperim în profunzime, pentru că nu ne place să ne simțim vulnerabili. Însă psihologul nu e acolo să judece, ci să ghideze în procesul de auto-cunoaștere și auto-vindecare.
Dacă vrei să afli mai multe despre ce trăiește o persoană cu probleme de sănătate mintală, urmărește pelicula A beautiful Mind – O minte sclipitoare.
Termenii utilizaţi în prezentul document pentru denumirea diverselor roluri se înţeleg atât la feminin, cât şi la masculin.
Protejeaza mediul inconjurator!-Gandeste-te la mediu inainte de a printa / Protect the enviroment! Are you sure you need to print this ?
Redu!Reutilizeaza!Recicleaza! / Reuse!Recover!Recycle!
