Definiția pe care o folosim astăzi pentru conceptul de dezvoltare durabilă a fost propusă în 1987 de Comisia Brundtland – Comisia Mondială pentru Mediul Înconjurător și Dezvoltare a Națiunilor Unite, respectiv „satisfacerea nevoilor generațiilor prezente, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”. Educația pentru Dezvoltare Durabilă (EDD), conform definiției UNESCO din 2014, „permite fiecărei ființe umane să dobândească cunoștințele, competențele, atitudinile și valorile necesare pentru a crea un viitor sustenabil”.
Dezvoltarea durabilă promovează conceptul de conciliere între progresul economic și social fără a pune în pericol echilibrul natural al planetei. De când suntem pe Pământ, dar mai intensiv de la începutul erei industriale, exploatăm resursele de multe ori cu degradarea continuă a mediului și fără a lua vreo măsură pentru a compensa activitatea noastră. În prezent conceptul s-a extins și asupra repartizării bogăției între țările dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate și asigurarea unui trai calitativ și celor care trăiesc în zone defavorizate.
În 2015 liderii mondial au adoptat agenda ONU 2030 care stabilește 17 obiective de dezvoltare durabilă care reunesc cele 3 dimensiuni- economică, socială și de mediu.
- Fără sărăcie
- Zero foamete
- Sănătate și stare de bine
- Educație și bunăstare
- Egalitate de gen
- Apă curată și sanitație
- Energie curată și accesibilă
- muncă decentă și creștere economică
- Industrie, inovație și infratstructură
- Reducerea inegalității
- Orașe și comunități sustenabile
- Producție și consum responsabile
- Acțiune climatică
- Viața acvatică
- Viața de pe uscat
- Pace, justiție și instituții puternice
- Parteneriat
- Aceste obiective strategice se integrează cu cele 10 priorități ale agendei Europene 2014-2019:
- Locuri de muncă, creștere economică și investiții
- Piața unică digitală
- Uniunea energetică și combaterea schimbărilor climatice
- Piața internă
- O uniune economică și monetară mai profundă și mai echitabilă
- O politică comercială echilibrată și progresivă care să valorifice oportunitățile oferite de globalizare
- Justiție și drepturi fundamentale
- Migrație
- Un actor mai puternic pe plan mondial
- Schimbări democratice
Tematica dezvoltării durabile este vastă, însă în cadrul proiectelor finanțate european, se au în vedere următoarele principii:
- poluatorul plătește
- protecția biodiversității
- utilizarea eficientă a resurselor
- atenuarea și adaptarea la schimbările climatice
- reziliența la dezastre
Poluatorul plătește
Pe scurt acesta e un principiu care ne guvernează viețile din copilărie, noi suportăm consecințele acțiunilor sau inacțiunilor noastre. Deși este un principiu de mediu, el îți are rădăcinile în economie. Să luăm un exemplu practic – o companie petrolieră are o scurgere mare de petrol în ape, pata ajunge aproape de țărm și omoară fauna locală. Oamenii care trăiesc din pescuitul de subzistență rămân fără sursa de venit și întreaga comunitate este afectată. Compania poluatoare plătește costurile curățării și eventualele pagube st5abilite de comunitatea locală. Aceste acțiuni de îndepărtare a poluării cresc costurile operaționale, costuri care se vor reflecta în costul final. Consumatorul va avea de ales între produsul companiei poluatoare care e mai scump pentru că compania a avut costuri de mediu sau produsul mai ieftin de la o companie care nu a avut scurgere petrolieră. Va alege produsul mai ieftin, determinând astfel companiile să fie responsabile față de mediu și să iși țină activitatea la un nivel competitiv. Acest principiu presupune ca cel care cauzează poluarea să fie cel care suportă costurile pentru gestionarea ei astfel încât să se ia măsurile de control, prevenire și reparare pentru sănătatea umană și/sau mediul încpnjurător (Declarația de la Rio -1992). Principiul poluatorul plătește ne ajută să înțelegm adevăratul cost al lucrurilor și să înțelegem conceptul de externalități. Extrenalitățile sunt costurile de producere a unui bun care nu sunt suportate nici de producător nici de consumator. Să luăm o fabrică de hârtie care folosește apa dintr-un râu în procesul de producție, apă pe care o deversează în aval. Localitățile din aval vor fi nevoie să suporte costuri mai mari de epurare a apei ceea ce se va reflecta în costuri transferate locuitorilor. Prețul hârtiei produse în acea fabrică nu va reflecta deci adevăratul cost al producerii ei. Principiul este foarte bun, însă fără reglementări care să îl transpună în practică, el nu poate fi impus. De aceea autoritățile trebuie să identifice situațiile care necesită reglementare și să emită reglementări pentru a determina operatorii economici să internalizeze costurile generate de activitatea lor.
Daunele aduse mediului sunt:
- daune cu efecte negative grave asupra stării ecologice a resurselor de apă,
- daune aduse solului care creează un risc semnificativ pentru sănătatea umană;
- daune aduse speciilor și habitatelor naturale protejate cu efecte negative asupra stării de conservare.
În cazul unei amenințări iminente de producere a unei daune, cel în cauză trebuie săia, fară întarziere, măsurile de prevenire necesare, iar în cazul producerii unei daune, trebuie să informeze imediat autoritășile și să ia măsuri pentru a gestiona situația și a preveni producerea unor noi daune aduse mediului și a unor amenințări la adresa sănătății umane, precum și să ia măsurile de reparare necesare.Cel ce cauzează distrugerea biodiversității trebuie să platească costurile de prevenire, reducere a impactului sau reconstrucție ecologică. Acest principiu poluatorul plătește are scopul prevenirii și reparării prejudiciului asupra mediului.
- Gazele cu efect de seră
Gazele cu efect de seră sunt considerate o formă de poluare pentru că determină schimbări climatice, pentru că ne afectează atmosfera și generează probleme de sănătate. Organizația Mondială a Sănătății estimează ca 12% din decesele înregistrate la nivel mondial pot fi puse pe seama gazelor cu efect de seră (alergii, astm, probleme respiratorii, etc). Dar pentru că relația cauză efect nu poate fi (sau nu se vrea a fi) demonstrată, corelarea descoperită de oamenii de știință nu a generat tragerea la răspundere a poluatorilor, ceea ce înseamnă că societatea suportă costurile (gazele sunt emise în atmosferă, deci înseamnă că toți suntem afectați, pentru că aerul nu cunoaște granițe). Lipsa unei relații directe face ca impunerea acestui principiu să fie greu de aplicat. Chiar și atunci când se demosntrează vinovăția unui poluator, de multe ori acesta se apără cu legislația care i-a permis să iși desfășoare activitatea. Un exemplu de aplicare defectuoasă a acestui principiu sunt companiile care vând țigări – sunt date în judeactă de cei a căror sănătate a fost afectată, unii câștigă, dar continuă să fie legal să vinzi țigări.
Există la nivel mondial instrumente de limitare a emiterii de gaze cu efect de seră și responsabilizarea financiară a poluatorilor- există un preț pentru fiecare tonă de gaze de seră emis (preț diferențiat în funcție de nivelul de dezvoltare al țării) și în paralel există limite stabilite la nivel global pentru fiecare stat, existând posibilitatea de a face tranzacții cu aceste limite stabilite per stat (dacă un stat este mai puțin poluant își poate vinde cota către un alt stat, așa cum și în fiecare țară industriile iși pot vinde între ele cotele dacă reducerea emisiilor este prea scumpă sau investițiile necesită prea mult timp). Dar aceste instrumente au o serie de limitări și funcționează doar dacă toate statele lumii le acceptă și le aplică. În acest moment SUA nu mai aplică protocolul privind gazele cu efect de seră , fiind unul dintre cei mai mari poluatori la nivel global. De asemenea statele în curs de dezvoltare au ridicat problema faptului că statele deja dezvoltate au atins nivelul de dezvoltare poluând fără să fie nevoiți să suporte vreo consecință sau vreun cost, iar acum sunt impuse costuri financiare mari țărilor care încearcă să atingă același nivel de dezvoltare generând inechitate. Prețul diferențiat determină marii poluatori să iși mute operațiunile poluante în statele unde este mai ieftin să poluezi.
Conceptul de poluator trebuie privit în sens mai larg, nu strict ca producător de poluare prin activitatea desfășurată, dar și în sensul de sursă a unui risc potențial – de exemplu ierbicidele au generat modificări genetice la nivelul plantelor ceea ce generează efecte pe termen lung asupra sănătaății umane; similar, centralele nucleare nu poluează, dar un eventual accident nuclear este un dezastru cu osturi foarte mari pentru omenire. Dar pentru că principiul spune că trebuie să plătești doar pentru poluarea generată de tine, iar evenimentul nu a avut încă loc, este foarte greu de stabilit un cost argumentat, eventual ar putea fi create fonduri de solidaritate care să fie folosite numai în cazul în care riscul se manifestă.
În orice caz problematica impunerii acestui principiu este foarte delicată din punct de vedere legal , iar lobby-ul actorilor economici este foarte puternic pentru ca situația de incertitudine să continue, iar ei să nu aibă de suportat costuri.
Protejarea biodiversității
Ce e biodiversitatea? Este varietatea vieții pe Pământ în toate formele și interacțiunile. Sună vast? Chiar este. Biodiversitatea este o caracteristică complexă a planetei noastre și este vitală pentru supraviețuirea umanității. Conservarea biodiversității se definește prin conservarea speciilor de plante, animale, zone de interes în care se poate acționa mobilizând întreaga populație. În acest moment conservarea biodiversității este de o importanță cel puțin egală cu cea a schimbărilor climatice.
Natura și serviciile de mediu ajută la menținerea unui sol productiv și la păstrarea ecosistemelor marine, ajutând la conservarea solurilor fertile, a aerului și a apelor curate. Ele joacă de asemenea un rol important în controlul factorilor de risc de mediu, cum sunt schimbările climatice, inundațiile și seceta.
Pentru cei care trăiesc în zone urbane, viața sălbatică e ceva ce se urmărește în documentarele TV, dar apa pe care o bem, aerul pe care îl respirăm, mâncarea cu care ne hrănim sunt toate bazate pe biodiversitate. Suntem obișnuiți cu un exemple precum- fără copaci nu am mai avea oxigen să trăim sau fără albine nu am mai avea fructe pentru că nu ar mai avea cine să polenizeze florile. Unele exemple sunt mai ciudate – de exemplu anumiți copaci se bazează pentru înmulțire pe maimuțele cățărătoare care le mănâncă și împăștie apoi semințele. Medicamentele sunt extrase sau descoperite în baza fungilor și bacteriilor din natură. Pădurile de mangrove rpotejează locuitorii coastelor de cicloni și tsunami. O mână de pământ poate conține până la 50000 de microorganisme. Iată deci că în natură sunt nenumărate interacțiuni la care nici nu ne-am gândi, interacțiuni care au ajuns la un nivel de echilibru care mențin planeta sănătoasă și locuibilă. Unele interacțiuni sunt necunoscute umanității și probabil că nici nu le vom cunoaște vreodată pentru că le distrugem înainte să le descoperim. În felul acesta au dispărut specii precum pasărea dodo sau mamuții lânoși. În acest moment numărul animalelor care trăiesc pe Pământ sunt la jumătate față de nivelul din 1970.
Exploatarea necontrolată a masei lemnoase și tăierile ilegale reprezinta o amenințare la adresa biodiversității. Tăierile necontrolate fragmentează habitatele și conduc la eroziunea solului sau alunecări de teren.
Braconajul speciilor de interes vânătoresc sau a celor de interes economic genereaza efecte negative semnificative asupra stării de conservare a speciilor vizate.Pescuitul ilegal constituie încă o problemă care afectează populațiile de pești.Exploatarea neadecvată a resurselor neregenerabile afectează biodiversitatea.
Cresterea volumului deșeurilor industriale și menajere ridică probleme deosebite, atât prin ocuparea unor suprafețte de teren importante, cât și ca urmare a problemelor pe care le ridică pentru sănătatea oamenilor și a mediului.
S-a demonstrat ca persoanele care locuiesc în imediata vecinatate a spațiilor verzi au o activitate fizică mai intensa, o sănătate mult mai bună și o capacitate mai mare de a face fașă stresului (O’Brien et al. 2010). Copii care au acces la spații verzi lipsite de riscuri prezintă o probabilitate mai mare de a fi activi fizic și o probabilitate mai mică de a fi supraponderali (Gong 2009).
Cine distruge biodiversitatea? Omul. Populația lumii crește, suntem avizi să creem din ce în ce mai mult spațiu pentru agricultură și distrugem pădurile. Poluarea distruge mediul marin și aerian și omoară animalele. Schimburile comerciale au făcut ca dăunători nespecifici să fie transportați în zone unde nu există dușmani naturali . Pământurile sunt secătuite de agricultuă sau zootehnice. Apa dulce este exploatată în agricultură și cursurile răurilor sunt blocate de baraje pentru producerea energiei.
Conservarea și refacerea biodiversității și a serviciilor de mediu pot contribui la atenuarea schimbărilor climatice. De exemplu, conservarea și refacerea padurilor poate atât să prevină emisiile provenind de la habitatele degradate, cât și să îmbunatățească stocarea carbonului, venind astfel în completarea acțiunilor menite să reduca efectele emisiilor de gaze cu efect de sera.În plus, zonele verzi urbane pot juca un rol important în stabilizarea vârfurilor de temperatură locală, reducând amprenta energetică totala a unei zone . De pildă, refacerea capacității naturale a ecosistemelor de a amortiza impactul schimbărilor climatice poate fi utilizată ca un mijloc de reducere a efectelor inundatiilor, secetelor și ale incendiilor de vegetație necontrolate .
Cu toții putem face mai mult. Toți avem puterea de a contribui la protejarea biodiversității și avem nevoie de implicarea tuturor. Fiecare poate să faca mici schimbări în rutina zilnică, fără ca acestea să le afecteze mult stilul de viață. Adunate, aceste mici schimbări pot fi de ajutor.
Cadrul legislativ existent
- Convenția privind diversitatea biologica, ratificată prin Legea nr. 58/1994, pornește de la recunoașterea valorii intrinseci a diversității biologice la toate cele patru nivele de abordare, precum și a valorilor economice, genetice, sociale, științifice, educaționale, culturale, recreative și estetice ale acesteia.
- Reglementarea de bază în domeniul conservarii biodiversității o constituie OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei salbatice, cu modificarile și completarile ulterioare, ce asigura transpunerea în totalitate a legislatiei comunitare din domeniu, reprezentata de Directiva Consiliului nr. 79/409/CEE privind conservarea pasarilor salbatice modificata prin Directiva 2009/147/EEC (numita pe scurt Directiva „Pasari”) și Directiva Consiliului nr. 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de flora și fauna salbatice (numita pe scurt Directiva „Habitate”). La aceasta se adauga Legea protectiei mediului nr. 265/2006 cu modificarile și completarile ulterioare.
Utilizarea eficientă a resurselor
La școală am învățat că resursele sunt limitate, în mod special despre combustibilii fosili. În spațiul public se insită tot mai mult asupra utilizării resurselor într-un mod rațional. Ce înseamnă să utilizezi eficient resursele? Înseamnă să creem mai mult cu mai puțin și să creem valoare adăugată mai mare cu mai puține resurse, reducându-ne astfel impactul asupra mediului. Înseamnă să găsim metode să reintroducem cât mai mult din ce nu ne mai folosește în procesul de producție, să reducem risipa Cresterea economiei mondiale și sporirea populatiei globale au ca rezultat consumul rapid al resurselor naturale ale Pamantului. Trebuie să găsim noi moduri de a ne conduce activitățile într-un mod sustenabil, să reducem la zero producția de deșeuri, să restabilim echilibrul ecosistemelor. Resurse precum apa, solul, aerul curat și serviciile ecosistemice sunt vitale pentru sanatate și pentru calitatea vietii, insa sunt disponibile doar în cantitati limitate. Materii prime cum ar fi apa, minereurile și lemnul trebuie să fie gestionate mai eficient pe intreaga durata a ciclului de viata, din momentul extractiei pana în cel al eliminarii. O utilizare mai eficienta a resurselor este necesara pentru protejarea resurselor ecologice pretioase și a serviciilor pe care le ofera, precum și pentru menținerea calitatii vietii generatiilor prezente ai viitoare.
Avem nevoie de un nou mod de a produce și consuma alimentele, de o mai buna infrastructura și de sisteme de transport mai putin poluante. Reproiectarea produselor va fi benefica atât pentru noi, cât ai pentru mediu.
Consumul și producția sustenabile
Ca și cumpărători, trebuie să ne modificăm modelul de consum, să evităm risipa, să alegem produse care pot fi reparate, să investim în recondiționarea și repararea bunurilor, să reciclăm, să refolosim, să alegem
Exista anumite reguli pentru maximizarea cresterii economice, concomitent cu reducerea presiunii asupra rezervelor de resurse:
- Economisirea: trebuie să fructificam oportunitatile de economisire a resurselor oricand este posibil ;
- Reciclarea: este necesar să crestem nivelul de reciclare a materialelor și de reutilizare a elementelor din componenta produselor ;
- Substituirea: trebuie să inlocuim resursele principale cu unele alternative care ofera o eficienta mai mare și care au un impact mai mic asupra mediului pe durata ciclului lor de viata ;
- Reducerea: este necesar să schimbam modul în care satisfacem nevoile oamenilor, prin noi modele de afaceri sau prin bunuri și servicii care necesita un aport de resurse mai mic ;
- Evaluarea: factorii de decizie trebuie să gaseasca modalitati de a lua în mod corespunzator în considerare valoarea corecta a resurselor naturale în luarea deciziilor, facilitand astfel o gestionare mai buna a rezervelor de resurse naturale. Invatand să evaluam serviciile ecosistemice și resursele naturale și să stabilim pretul lor corect, vom reduce presiunea asupra mediului.
Atenuarea și adaptarea la schimbările climatice
Schimbările climatice au deja loc: temperaturile cresc, tiparele precipitatiilor se schimba, ghetarii și zapada se topesc, iar nivelul mediu al marii pe intregul glob este în crestere. În mare parte, incalzirea este cauzata foarte probabil de cresterea remarcata în concentratiile atmosferice ale gazelor cu efect de sera ca urmare a emisiilor rezultate din activitatile omului.
Pentru a atenua schimbările climatice, trebuie să reducem sau să prevenim aceste emisii.
Principalele surse ale gazelor cu efect de sera produse de oameni sunt:
- arderea combustibililor fosili pentru producerea de electricitate, transport, industrie și gospodării;
- schimbări privitoare la agricultura și la utilizarea terenurilor, cum ar fi defrisarea;
- depozitarea deseurilor;
- utilizarea gazelor industriale fluorurate.
Pentru a preveni efectele cele mai grave ale schimbărilor climatice, tarile semnatare ale Conventiei-cadru a Natiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) au convenit să limiteze cresterea temperaturii medii globale la suprafata la mai putin de 2 °C fata de perioada preindustrială. Pentru a atinge acest obiectiv, emisiile de gaze cu efect de sera la nivel mondial trebuie să atinga punctul culminant cât mai curand posibil și apoi să scada rapid. Pana în 2050, emisiile globale ar trebui să fie reduse cu 50 % comparativ cu nivelurile din 1990, iar inainte de sfarsitul secolului să se atinga neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de carbon. Uniunea Europeana sprijina obiectivul CCONUSC și isi propune ca pana în 2050 să reduca emisiile de gaze cu efect de seră cu 80-95 % fata de nivelurile inregistrate în 1990.
In pofida tuturor eforturilor globale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera, temperatura medie globala va continua să creasca în perioada urmatoare, fiind necesare masuri cât mai urgente de adaptare la efectele schimbărilor climatice.
Reziliența la dezastre
Factorii care au ridicat marimea și frecvența dezastrelor în ultimii ani sunt cei legați de cresterea populatiei , de schimbările climatice și incalzirea globala. De asemenea un rol important il reprezinta cresterea spatiului construit și implicit al comunitatilor, managmentul și administrarea defectuoasa a lor.
în acest context, singura modalitate eficienta de raspuns din partea societăţii umane este cresterea rezilientei. Rezilienta presupune un intreg mecanism de adaptare ca parte a reducerii riscului, integrat într-un context mai larg al dezvoltării durabile.
Nici un individ sau sistem nu este imun în fata dezastrelor și a pagubelor produse în urma acestora. Pandemiile, actele de terorism sau crizele financiare, combinate cu hazardurile naturale pot duce la aparitia pe scara extinsa a consecintelor nefaste pentru societati și comunitati. Pe langa costurile nemasurabile ale pierderilor de vieti omenesti, pagubele financiare sunt, de asemenea, de luat în calcul. O modalitate de a reduce impacturile dezastrelor asupra natiunilor și comunitatilor este investirea în dezvoltarea rezilientei.
Imbunatatirea rezilientei permite o capacitate de a anticipa dezastrele și de a planui în vederea diminuarii pierderilor. De asemenea , ar putea duce la crearea unor comunitati capabile să se sustina în cazul celor mai multe dintre tulburari, deoarece primii afectati sunt indivizii și comunitatile prinse în primul val al socului. Multe dintre comuniati se organizeaza singure în fata urgentelor frecvente la nivel local, dar mai mult s-ar putea face daca s-ar imbunatati gradul de implicare prin actiuni de voluntariat.
In perioada 1990-1999, comunitatea internationala si-a propus un set de actiuni energice concertate, coordonate de ONU în cadrul Deceniului International pentru Reducerea Dezastrelor Naturale (IDNDR-ONU), care a avut ca obiective:
- perfectionarea capacitatii fiecarei tari de a reduce rapid și efectiv efectele dezastrelor naturale;
- elaborarea unor directive și strategii de aplicare a cunostiintelor existente, luand în considerare specificul social, economic și cultural al tarii respective;
- dezvoltarea abordarilor stiintifice și ingineresti destinate reducerii unor lacune critice în cunostintele actuale în privinta metodelor de reducere a pierderilor de vieti și pagubelor materiale;
- difuzarea informatiilor și cunostintelor noi privind masurile de evaluare, prognozare, prevenire și reducere a dezastrelor naturale;
- dezvoltarea de masuri în domeniu prin programe de asistenta tehnica şi transfer tehnologic, proiecte demonstrative, educatie și instruire, cu evaluarea eficientei acestor programe. (UN-IDNDR – 1990) .
Creșterea rezilienței trebuie să devină un imperativ care necesită voința colectivă a
statelor și a comunităților.
Termenii utilizaţi în prezentul document pentru denumirea diverselor roluri se înţeleg atât la feminin, cât şi la masculin.
Protejeaza mediul inconjurator!-Gandeste-te la mediu inainte de a printa / Protect the enviroment! Are you sure you need to print this ?
Redu!Reutilizeaza!Recicleaza! / Reuse!Recover!Recycle!
