Leadership – arta și măiestria de a conduce
Astăzi companiile caută oameni care să știe să fie lideri, să poată conduce oameni și afaceri, să știe să genereze strategii eficiente de business. Caută de asemenea ca în fiecare angajat să existe acest spirit al leadershipului care redus la ceva simplist înseamnă să ai capacitatea să transformi o viziune în realitate. Marii lideri au inteligență socială, privesc schimbarea cu entuziasm și știu pe ce obiective să se concentreze. Liderii inspiră și sunt în mijlocul acțiunii pentru a atinge obiectivele.
Nu există incă consens, unii susțin că liderii se nasc cu anumite trăsături, alții că liderii învață să fie lideri. Un lucru e cert, în fiecare dintre noi se află un lider, cel puțin un lider al propriei vieți. Suntem membri ai familiei, prieteni, părinți, voluntari, angajați, trăim în comunitate. Toate aceste roluri au o componentă de leadership într-un fel sau altul. Putem ajunge lideri dacă ne cultivăm trăsăturile în acest sens. Să luăm un exemplu binecunoscut al unui om de la care nu se așteptau cei din jur să ajungă un lider: Steve Jobs. Jobs împreună cu Wozniak și mai târziu Wayne, cu finanțare de la un fost manager Intel, fondează Apple. Afacerea a pornit bine dar Jobs era descris ca un manager inconsecvent și temperamental, așa că a fost înlăturat din Apple. Un geniu tehnic, era însă intolerant cu orice avea impresia că e o greșeală. Credea că adevărul în formă brută era cea mai bună formă de comunicare și că sentimentele sunt irelevante într-un mediu de business și era foarte zgârcit cu încurajările sau aprecierile la adresa colegilor sau angajaților. Înlăturarea de la Apple și fondarea NeXT și Pixar l-au ajutat să devină un lider matur, astfel încât în 1996 când a revenit ca CEO intermiar la Apple și a trebui să facă concedieri, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul familiilor acestor angajați. Produsele Apple sunt imaginea lui Jobs, emanând calitațile unui mare lider: pasiune și emoție intensă. Echipa lui era motivată, inspirată să lucreze alături de el. Știa să se concentreze doar pe un număr limitat de obiective și a înțeles devreme faptul că alergatul după 2 iepuri te va aduce cel mai probabil în situația de a nu prinde niciunul. De accea Apple face produse puține, dar care sunt lider în piața lor.
Un lider face ca lucrurile să se întâmple. Obstacolele pier în fața dorinței persistente de a-ți atinge scopul. Asta e valabil atât în școală, cât și în profesie. Bineînțeles scopul nu trebuie atins cu orice preț, persistența pentru ceea ce îți dorești nu înseamnă să îți atingi scopul pe spinarea altora sau în detrimentul lor, orice lider adevărat are compasiune pentru cei din jur și o etică puternică. Liderul este activ, proactiv.
Liderii sunt proactivi, ei identifică problemele și le rezolvă înainte ca ele să atingă proporții de criză. Analizează și planifică și își adaptează permanent acțiunile raportat la circumstanțele și oportunitățile care i se oferă. Un lider nu poate să fie reactiv sau inflexibil.
Viziune – viziunea oferă direcție, oferă obiective de atins. Viziunea cuprinde visurile și pasiunile, trebuie să fie convingătoare, simplă, îndrăzneață și comunicată constant și eficient. De exemplu Steve Jobs a văzut computerele ca pe un mod de a revoluționa lumea, felul în care muncim, felul în care ne educăm copiii, felul în care ne petrecem timpul liber. El vedea mereu dincolo de cotația acțiunilor la bursă. Asta pentru că oamenii au nevoie să fie parte a unui ceva cu potențial măreț, ceva care mâine să fie pe harta omenirii, au nevoie să lucreze pentru oameni care dau sens vieții.
Concentrare– nu poți să urmărești foarte multe obiective și să reușești să le atingi pe toate cu succes. Revenind la exemplul lui Steve Jobs, atunci când a preluat conducerea Apple în 1997, Apple producea multe computere, periferice și mai multe versiuni de Macintosh. La o ședință cu echipa și-a luat markerul și a desenat pe whiteboard 4 cadrane. În fiecare cadran a scris câte un cuvânt : consumator, profesionist, desktop , portabil. Apoi a transmis echipei că se vor concentra să producă doar câte un singur produs extraordinar pentru fiecare cadran. Decizia de a face ceva e la fel de importantă ca decizia de a nu face ceva. Capcitatea de a filtra lucrurile neimportante face parte din trăsăturile unui lider.
Oameni sau rezultate– Conform unui studiu Harvard Business Review pe 60000 de angajați, 14% consideră că un lider bun e orientat spre rezultat și doar 12% consideră că un lider bun e concentrat pe oameni. 72% consideră că un lider bun e orientat și spre oameni și spre rezultat. Un lider bun se înconjoară de oameni competenți pe care îi plătește corect, în a căror pregătire și dezvoltare investește, pe care îi motivează să aibă grijă de clienți, ale căror rezultate le urmărește și pentru a căror atingere îi responsabilizează, care știe să sărbătorească micile și marile victorii deopotrivă, dar care nu încurajează mediocritatea. Concentrarea pe cifre te va face să pierzi oamenii, iar concentrarea pe oameni te va face să scapi de sub control cifrele, deci un lider trebuie să găsească echilibrul și să le urmărească pe amândouă deopotrivă.
Simplifică – Simplitatea este sofisticarea supremă (broșura Apple) . De altfel liderii sunt văzuți ca șefii simplității, o strategie simplificată se va concentra pe cele mai bune surse ale valorii. Organizațiile se găsesc în dificultate atunci când activitățile presupun multe interdependențe și interacțiuni, iar acele zone în care mai multe funcții trebuie să interacționeze sunt puncte de tensiune care pot interveni în reușita organizației. Liderii știu care sunt acele activități și iau măsuri de prevenție, sau pur și simplu solicită feedback de la cei implicați – ce te împiedică să îți faci treaba? Ce ți-ar ușura activitatea în acest moment? -și apoi intervin pentru a simplifica activitatea și a relua bunul mers al lucrurilor.
Liderii implementează simplitatea în tot ceea ce fac – ei transformă fișele lungi de post în metrice măsurabile și ușor de urmărit, definesc roluri clare și urmăresc responsabilizarea celor care le-au primit. Simplitatea este abordarea și în comunicare, în special pentru că strategiile sunt procese complexe care trebuie înțelese în egală măsură de toți cei implicați (stakeholders) chiar dacă nivelul lor de pregătire e diferit. Aici intervine liderul care transpune strategia la nivelul interlocutorului astfel încât acesta să simtă relevanța rolului său în atingerea rezultatelor și să fie inspirat să fie parte a acestei strategii. Revenind la exemplul lui Steve Jobs, a învățat să admire simplitatea când lucra la Atari, o companie de jocuri care producea jocul Star Trek și avea doar 2 reguli – bagă fisa și evită klingonienii. Jobs a înțeles că simplitatea nu înseamnă să ignori complexitatea, ci să o cucerești. Ca să păstrăm șirul exemplelor, el și-a dorit ca produsele lui să fie intuitive, să vină în întâmpinarea utilizatorilor și nevoilor lor, să producă ceva simplu, dar elegant, de o simplitate profundă. Pentru că nu trebuie să confundăm simplitatea cu superficialitatea. Ca să simplifici, trebuie să înțelegi foarte bine procesul, produsul, serviciul. Simplificarea funcționează foarte bine și în viețile noastre de zi cu zi, avem tendința de a ne complica și de a ne pierde în detalii care sunt energofage și cronofage.
Pași spre a deveni un lider
- Cunoaște-te cu adevărat – nu, nu e un exercițiu filozofic, e o activitate accesibilă așa că oferă-ți timp pentru introspecție. Un prim pas este chiar activitatea de consiliere din cadrul proiectului, iar experții noștri de consiliere îți stau în continuare la dispoziție. Caută acele abilități, trăsături, talente pe care atunci când le pui în practică îți oferă satisfacție, energie și confort. Poate o să vă gândiți că nu se poate trăi din ascultat muzică de exemplu, dar orice lucru care ne face plăcere, se poate transforma în ceva cu valoare monetară cu un pic de imaginație. De asemenea și opusul este valabil, căutați acele activități care simțiți că vă secătuiesc de puteri , că generează stres în viața voastră. Fiți obiectivi și sinceri cu voi, un lider adevărat se cunoaște și se acceptă așa cum este și știe să își exploateze la maxim abilitățile, dar este conștient și de punctele sale slabe și muncește să învețe pentru a deveni mai bun.
- Acționează cu intenție – nu funcționa în virtutea inerției. Setează-ți ținte clare și obiective intermediare pentru a-ți putea monitoriza progresul. Așa cum menționam și anterior, un lider are viziune, nu lasă lucrurile să se întâmple ci face ca lucrurile să se întâmple așa cum își dorește. Primul pas este să îți setezi obiective al căror progres să îl urmărești, să îți asumi responsabilitatea atunci când reușești, dar și atunci când ai un eșec. Să evaluezi eșecul , să iei măsurile ce se impun și să îți reiei drumul către atingerea obiectivelor. Liderii au o direcție clară pe care o urmăresc cu tenacitate. Eyes on the prize cum spune expresia englezească.
- Apreciază-te la adevarata ta valore – suntem unici și speciali, avem un set unic de talente și abilități și avem și mici defecte. Nu îți fie teamă de defectele tale sau de eșecuri, asta te poate împiedica să îți atingi potențialul. Învață să te apreciezi așa cum ești, rezistă tentației de a te compara cu alții și nu uita să fi blând cu tine atunci când ai un eșec. De fapt eșecul este doar un mecanism de feedback care îți dă de veste că e cazul să încerci alte metode pentru a-ți atinge scopul. Dacă tu te simți bine în pielea ta, asta se va vedea și ceilalți își vor dori să fie ca tine, să te urmeze.
- Învață – procesul de învățare în viața unui om nu se termină niciodată. Viața , lumea, știința…nimic nu este static, deci nu putem spera să cunoaștem totul în fiecare moment, nu ne putem fixa pe detalii. Liderii sunt în permanentă formare și trebuie să se simtă confortabil cu a nu stăpâni lucurile în complexitatea lor, trebuie să fie permanent receptivi la schimbări și să fie dispuși să învețe mereu noutăți. Trăim într-o lume în care abilitățile trebuie permanent exersate ți păstrate la zi, dacă astăzi stăpânești un domeniu în proporție de 90% să zicem, peste 5 ani, dacă nu ți-ai actualizat cunoștințele, ceea ce ști va reprezenta doar aproximativ 45% din acel domeniu, pentru că lumea evoluează rapid. Ca lider trebuie să fi mereu stăpân pe domeniu (on top of your game) astfel încât organizația ta să iți păstreze relevanța, deci mereu trebuie să înveți – rapid, relevant și autonom. Pentru a ajunge un lider trebuie să poți să iți faci treaba bine, dar în același timp trebuie să investești timp în formarea ta continuă, învățând autonom, rapid și relevant. Trebuie să ști să cauți informație, ce să cauți, să filtrezi informația – să distingi informația de calitate de cea îndoielnică, să iți găsești propria strategie de a extrage cât mai multă informație relevantă într-un timp cât mai scurt. Apoi trebuie să transferi informația acumulată în ceea ce faci, că contextualizezi și să consolidezi ceea ce ai învățat. Un mod foarte bun de a pune informația în perspectivă este de a împărtăși cu alții ceea ce ai învățat, să discuți, să observi reacția celorlalți. Colaborarea cu ceilalți, inclusiv în procesul de învățare este benefică, mai ales că în acest mod putem beneficia rapid de consolidarea cunoștințelor fără a parcurge procesul de căutare și selectare a infomației, acestea fiind făcute deja de altcineva pe care îl respectăm profesional. Un lider bun încurajează schimbul de informație și susține procesul de învățare continuă (prin organizarea de cursuri, creearea unui mediu adecvat pentru schimbul de experiență, facilitarea accesului la informație relevantă de calitate ). Ca lider, cel mai bun mod de a anticipa viitorul este să îl creezi și poți face asta încurajând sinergiile dintre oamenii tăi – trăim în epoca în care liderul nu este cel din față, ci omul din spate care creeaza toate condițiile ca echipa sa să exceleze, omul care înțelege că nu ai nicio șansă de unul singur, acolo sus , că succesul înseamnă un efort comun.
- Ascultă – ascultă cu adevărat , întreabă, cere feedback, oferă feedback – nimeni nu are toate răspunsurile; daca vrei să fi ascultat, trebuie să înveți mai întâi să asculți. Trebuie să conștientizezi lucurile și oamenii care te înconjoară, să iei pulsul lumii în care trăiești sau activezi. Să fi prezent. Ascultarea activă este doar jumătate din ecuație. Cealaltă jumătate este ca oamenii să se simtă confortabil să vorbească , să își exprime liber opinia. Nu poți evolua dacă toată lumea spune doar ce vrei să auzi, ai nevoie să auzi și opinii divergente care să îți provoace ideile. Lincoln, după ce a devenit președinte, și-a ales ca și consultanți și sfătuitori oameni dintre adversarii politici pentru că știa că aceștia îi vor contra ideiile într-un mod constructiv ceea ce însemna că politicile pe care le va promova vor fi bine gândite și justificate pentru cetățeni. Liderii dezvoltă relații transparente și au capacitatea de a educa loialitatea pentru că ascultă cu adevărat , oferă feedback și țin cont de ceea ce li se transmite, creează un mediu confortabil ca oamenii să se deschidă și să își împărtășască ideile, gândurile, nemulțumirile, tratează oamenii cu respect și empatie. Ascultarea nu se limitează însă doar la a-ți liniști gândurile și a fi atent atunci când cineva vorbește cu tine. Înseamnă să analizezi constant mediul, să percepi semnalale subtile și să le interpretezi. Este celebră reacția lui Juan Manuel Fangio la Grand Prix-ul din Monaco, 1950. Când a ieșit din șicana ce precedă curba Tabac (o curbă fără vizibilitate), a avut o reacție contraintuitivă pentru un șofer de curse – a frânat, o decizie ce probabil i-a salvat viața pentru că în acest fel a evitat să intre în multiplul accident ce tocmai se petrecuse. El a observat activ ceea ce se întâmplă în jurul lui, a remarcat un detaliu extrem de important, nu a văzut fețele oamenilor așa cum era de așteptat, ci spatele lor, ceea ce l-a făcut să înțeleagă că atenția oamenilor era concentrată la ceva ce se afla în fața lui. Un lider știe mereu să interpreteze nu doar ceea ce e evident, ci și semnalele subtile, acele lucruri care poate în acest moment nu au nicio legătură și poate par irelevante. Atunci când îi observi pe ceilalți, îi asculți , poți identifica ce le place, ce iși doresc și iți poți adapta stilul / abordarea astfel incât să le îndeplinești nevoile, dar în același timp să îi determini să iși ducă sarcinile la bun sfârșit.
- E ok să nu ai controlul absolut – e foarte greu să înveți să lași lucrurile din mana ta, tu stăpânești cel mai bine ce faci, te gândești mereu că și-ar lua prea mult timp să înveți pe altcineva să facă ce faci tu, ți-e greu să te deconectezi și te copleșesc sarcinile care parcă se înumlțesc pe zi ce trece. E momentul să înveți să delegi. E greu, dar dincolo de rezultatul pe termen scurt, trebuie să vezi efectele pozitive pe termen lung. Nu vei fi mai puțin important dacă anumite activități le face altcineva în locul tău, e posibil să le facă mai repede și mai bine. Te poți pregăti pentru a fi lider delegând din ceea ce faci colegilor. Poți face asta de exemplu învățând un coleg nou tainele meseriei. Delegarea nu trebuie să fie bruscă și e chiar recomandat să fie treptată și sub supraveghere. Rezistă tentației de a lua sarcinile înapoi pentru că tu faci treaba mai bine, și tu ai avut nevoie de timp să te perfecționezi, oferă-le și altora această șansă; mai degrabă transformă-te într-un mentor și intervine constructiv în rezolvarea sarcinii. E posibil ca inițial să nu poți delega integral o sarcină sau un proces, dar o poți face și treptat, urmărind constant rezultatele și intervenind punctual. Uneori e posibil ca persoana către care ai delegat să fie nepotrivită pentru sarcinile respective, dacă sub mentoratul tău lucrurile nu se îmbunătățesc în timp, poți reîmpărți sarcinile. De asemenea e posibil ca tu să nu fi explicat sarcina bine , așa că discută, oferă suport, explică și exemplifică, dacă ceva nu merge bine nu renunța din prima încercare. Nu poți avea succes ca lider dacă tu le faci pe toate, succesul ca lider stă și în capacitatea de a avea încredere că alții pot face o treabă bună, uneori o treabă mai bună ca tine. Delegarea funcționează în toate aspectele vieții noastre și cultivarea acestei abilități se poate începe devreme chiar în familie. E o stare mentală cu care este bine să ne obișnuim de mici. Delegarea mai are un avantaj, e posibil să descoperi cât de bun este cineva la îndeplinirea anumitor sarcini, iar oferirea șansei de a străluci altcuiva este o trăsătură foarte importantă într-un lider.
- Inspiră – Eisenhower spunea că leadershipul este arta de a determina pe cineva să facă ce vrei pentru că își doresc să facă asta. E ok să nu ne placă chiar toate aspectele muncii noastre, dar la sfârșitul zilei trebuie să avem satisfacția a ceea ce am realizat, iar liderii alimentează această satisfacție, transmit oamenilor cât de important e ceea ce fac ei pentru companie, care este impactul muncii lor în bunul mers al lucrurilor. Cel mai simplu mod de a inspira este să oferi exemplul personal și ca și ceilalți pași expuși până acum, și acesta se exersează din copilărie. E bine uneori să încercăm să ne privim ca persoane dar și acțiunile noastre din exterior, din perspectiva celorlalți. Dacă nu ne place ce observăm, avem ocazia să luăm măsuri, putem modela în ceilalți doar dacă suntem capabili să modelăm în noi înșine. Un lider este urmărit de multe perchi de ochi, așa că este important ca modul în care acționează să fie etic, integru, legal, să transmită profesionalism și respect. Fi persoana pe care ai fi dispus să o urmezi. Recunoaște și cere-ți scuze atunci când greșești, toată lumea greșește și asta ne face umani. Dacă cineva a greșit, nu profita de situație pentru a-l pune într-o lumină proastă, oferă suport și empatie; sprijinul constructiv se oferă în privat, nu în fața colegilor, e posibil ca greșeala să aibă în spate o situație familială delicată de exemplu. Liderii iși susțin întodeauna oamenii. Lasă-i și pe alții să strălucească, nu îți aroga merite pe spinarea altora, un lider recunoaște public contribuția celorlalți la succes. Romanii aveau un obicei – atunci când construiau o arcadă, inginerul șef se așeza sub arcadă atunci când ultima piatră era așezată la locul ei, acesta era modul în care acesta ăși asuma responsabilitatea muncii echipei sale.
A inspira sau a motiva?
Când vine vorba de leadership, cele două concepte sunt de cele mai multe ori folosit alternativ. Dar sunt oare unul și același lucru? A inspira vine de la în spirit, adică din interior. A motiva vine de la motiv – o forță exterioară care ne determină să acționăm (sau să nu acționăm). Motivația te împinge să faci ceva și e posibil să nu iți facă plăcere acel ceva, dar suntem motivați de rezultat. Inspirația ne atrage să facem ceva, în principiu suntem inspirați de persoane, de circumstanțe, de evenimente. Ne dorim să facem acel ceva fără să ne concentrăm pe rezultat, ci mai degrabă pe acțiune. Motivația creează mulțumire prin rezultat, pe când inspirația creează mulțumire prin sentimentul pe care n-il oferă acțiunea în sine. Inspirația creează angajament la cel mai înalt nivel pentru că simți că faci ceva pentru tine făcând ceva pentru alții, urmezi direcția indicată de lider nu pentru el, ci pentru tine. Capacitatea de a inspira este cea pe care cei mai mulți angajați o menționează ca fiind esențială într-un lider. Liderii sunt pasionați de viziunea și misiunea firmei. Apple și-a propus să schimbe lumea nu doar să revoluționeze computerele, iată cât de importantă este viziunea. Jobs urmărea această viziune cu o pasiune incredibilă și de aceea oamenii își doreau să îl urmeze. Oamenii își doresc să fie implicați în ceva relevant, ceva care va avea impact cel puțin pe termen mediu asupra lumii, toți ne dorim să fim parte a schimbării în bine, a evoluției. Pentru a inspira, un lider nu se poate desprinde de oamenii săi, trebuie să îi includă. Incluziunea în deciziile importante merge dincolo de ascultare și oferire de feedback, oamenii trebuie să fie conectați la acțiunile și procesele care îi privesc, să fie incluși în luarea deciziilor care îi privesc, chiar și atunci când acestea nu le sunt favorabile. Liderii inspiraționali le reamintesc oamenilor de ce muncesc.
Cum acționezi atunci când lucrurile par că nu merg bine?
Fie că ești un lider la început de drum sau unul cu experiență, se întâmplă ca lucuruile să nu meargă conform planului. Nu te grăbi să iei decizii pripite dacă rezultatele nu sunt cele așteptate. Teoria spune că dacă o echipă reușește, e meritul membrilor ei, dar dacă are un eșec, responsabilitatea cade pe umerii liderului. Analizează cum au mers lucrurile în trecut, nu căuta factori cauzatori în afara ariei tale de influență , nu căuta vinovați în echipa ta sau în afara ei, cultivă o perspectivă informată asupra problemei. E timpul să îți aduni echipa și să faceți un brainstorming de idei pentru a depăși situația. Dacă ideile nu curg, poate ai căzut în capcana de a spune în loc de a întreba. Întreabă oamenii, lasă-i să își exprime opinia, creează cadrul potrivit să spună liber ce gândesc. Modelează cultura eșecului ca o lecție învățată, oferă sprijin celor care au eșuat atunci când au experimentat ceva nou, inovația cere sacrificii.
Dacă ești nou în echipă, e posibil ca membrii să te trateze cu răceală pentru că nu t5e cunosc. Fă primul pas pentru a încuraja chimia în echipă și oferă membrilor încrederea și sprijinul tău necondiționat, oamenii vor percepe acest gest pozitiv și vor începe să se străduiască să lucrați bine împreună. E drept că e posibil ca unii oameni să te dezamăgească, dar ceilalți merită să îți asumi riscul primului pas.
Uneori echipele își ies din ritm, oamenii se schimbă, își pierd conexiunea cu viziunea firmei, au probleme personale care le fură energia și puterea de concentrare. E misiunea ta ca lider să îi inspiri, să le reamintești care este misiunea companiei și cât de importanți sunt ei și munca lor pentru reușită. Reamintește-le cât de strâns interconcentate sunt rezultatele companiei de rezultatele lor ca echipă. Oferă membrilor echipei noi oportunități care ar putea să îi dezvolte profesional și personal, încurajează ideile noi și inițiativa, găsește oportunități și mijloace de a sărbători micile și marile victorii, liderul e majoreta echipei, iar sărbătorile petrecute în echipă întăresc cooperarea între membrii acesteia.
Nu ascunde rezultatele slabe de echipa ta, sinceritatea față de ei te va ajuta să găsești , să alegi și să implementezi cea mai bună soluție pentru a reveni pe calea cea bună.
Nu te grăbi să îți impui punctul de vedere, lasă echipa să ofere propriile păreri, încurajează-i să exploreze și să analizeze, ascultă mai mult și vorbește mai puțin. Cel mai probabil vei descoperi lucruri la care nici nu te gândeai. Lasă echipa să genereze ipoteze cu privire la problemă și la sursa ei și încurajează fluxul de idei. Ajută-i să prioritizeze. Încureajează asumarea responsabilității și sprijină-i în implementarea și monitorizarea soluțiilor. Când rezultatele revin pe calea cea bună recunoaște meritele echipei în fața mangementului, nu uita că atunci când lucrurile merg bine, e meritul echipei.
Ca lider ai impact asupra multor variabile care au impact asupra echipei, moralului lor, modului în care lucrează și cooperează, performanței lor, capacității lor de a identifica potențiale probleme, de a genera soluții și a le implementa . De aceea atunci când lucrurile nu merg bine, fă un pas înapoi și analizează-ți comportamentele. Vei fi uimit ce impact poate avea o schimbare subtilă în comportamentul tău asupra bunului mers al echipei.
Tranziția de la expert la lider
În general majoritatea oamenilor intră în câmpul muncii în roluri de contribuitor individual într-o echipă. Într-un astefel de rol relevantă este expertiza ta ca și specialist în respectivul domeniu. În acest rol de la tine se așteaptă să stăpânești domeniul tău, să fi la curent cu noutățile relevante, să îți faci bine treaba , să atingi rezultatele și să contribui la succesul echipei și implicit al companiei. Managerul îți va solicita expertiza ca specialist și îți va cere să colaborezi cu colegii în cadrul proiectelor. În acest rol ești obișnuit să excelezi în domeniul tău de expertiză. Pentru a deveni un lider, e nevoie să lași în urmă această abordare, ca lider nu le poți ști pe toate, dar ăți vei construi o echipă în a cărei expertiză te poți încrede. Bineînțeles că identifici succesul cu experiența ta tehnică, însă pentru a devni lider,, succesul înseamnă să livrezi rezultate prin alții.
Când un expert devine manager trebuie să învețe că de acum înainte pentru expertiză tehnică trebuie să se bazeze pe echipa lui, altfel dacă managerul este și specialistul, va avea mereu ultimul cuvânt, ceea ce va genera nemulțumire în rândul echipei. Inițiativa scade în cadrul echipei pentru că oricum liderul are mereu toate răspunsurile, se încurajează excesiv ierarhia clasică și echipa nu se simtă motivată să colaboreze.
Ca lider vei fi tentat să apelezi la expertiza ta tehnică, însă rolul tău este altul acum, acela de a sprijini echipa ta să lucreze bine împreună pentru a genera rezultatele așteptate. Acum trebuie să îi sprijini pe cei din echipă să își pună în valoare cunoștințele de specialitate și să le consolideze. Încurajează oamenii să iși expună ideile și nu încerca să îi umbrești cu propriile cunoștințe tehnice, ai nevoie să construiești încredere. Dacă ai idei tehnice bune, e ok să le împărtășești, e posibil ca experiența ta ca specialist să fie foarte valoroasă pentru echipă, dar ofer-o ca și oportunitate de învățare pentru echipa ta. Rezistă instinctului de a da toate răspunsurile, în schimb încurajează-ți echipa să se gânească la soluții – tu ce crezi că ar trebui să facem? Poate răspunsul e evident pentru tine ca specialist, însă acum rolul tău este să stimulezi echipa, să creezi noi specialiști. Creează un mediu care încurajează și răsplătește dezvoltarea ți performanța, care sprijină învățarea și care apreciază împărtășirea cunoștințelor. Oferă feedback constructiv, recunoaște inițiativa și efortul membrilor echipei și subliniază impactul muncii lor asupra reușitelor departamentului sau companiei.
Ca lider rolul tău e mai puțin despre experiența ta ca specialist în domeniu și mai mult despre a scoate ce e mai bun din oamenii din echipă. Asta nu înseamnă că trebuie să uiți ce ai dobândit ca specialist, ci doar că aceste cunoștințe trebuie să se mulțumească cu un loc mai la coada abilităților tale, lăsând loc cultivării abilităților necesare unui lider.
Termenii utilizaţi în prezenta/ prezentul document pentru denumirea diverselor roluri se înţeleg atât la feminin, cât şi la masculin.
Protejeaza mediul inconjurator!-Gandeste-te la mediu inainte de a printa / Protect the enviroment! Are you sure you need to print this ?
Redu!Reutilizeaza!Recicleaza! / Reuse!Recover!Recycle!