Instructiuni de prevenirea si stingerea incendiilor

Instructiuni de prevenirea incendiilor pentru studentii/cursantii care efectueaza stagiul de practica

– versiune DRAFT –

Studentul / cursantul care efectueaza stagiul de practica nu face parte din echipele de interventie insa trebuie sa aiba minime cunostinte referitoare la prevenirea si apararea impotriva incendiilor raportat la locul in care efectueaza activitatile stagiului de practica.

Studentii/cursantii vor fi instruiti cu privire la : planul de evacuare, caile de evacuare, personalul desemnat pentru prima interventie, locul de adunare, proceduri de evacuare, amplasarea si utilizarea mijloacelor de stingere a incendiilor, mijloace de protectie si salvare.

 

1.1      PREVENIREA INCENDIILOR

1. Activitatea de apărare împotriva incendiilor pe locurile de muncă, atribuţiile specifice şi rolul echipelor de primă intervenţie şi evacuare.

Activitatea de apărare împotriva incendiilor pe locurile de muncă se organizează diferenţiat, în raport cu pericolul de incendiu şi explozie existent şi cu complexitatea instalaţiilor, maşinilor, utilajelor şi proceselor tehnologice care se desfăşoară pe locurile de muncă respective.

În principiu, organizarea apărării împotriva incendiilor pe locurile de muncă, cuprinde:

• obligaţiile şi sarcinile personalului angajat, rezultate din prevederile Legii nr. 307/2006 şi a O.M.A.I. nr. 163/2007;
• regulile şi măsurile de apăare împotriva incendiilor specifice locului de muncă;
• mijlace de alarmare şi anunţare a forţelor stabilite să participe la stingerea incendiilor;
• dotarea locurilor de muncă cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor;
• organizarea activităţii de evacuare a persoanelor şi bunurilor în caz de incendiu;
• organizarea intervenţiei, precizând sarcinile şi răspunderile care revin echipelor de primă intervenţie şi evacuare, precum şi operaţiile ce trebuie executate, în ordine cronologică;
• schiţa (schema) locului de muncă, pe care se marchează traseele de evacuare şi mijloacele de stingere din dotare.
• afişarea indicatoarelor de securitate/sănătate (amplasare stingătoare, sensuri de evacuare, interdicţii, etc.).

Membrii echipelor de primă intervenţie sunt responsabili pentru:

• Îndeplinirea atribuţiilor, în cazul izbucnirii unui incendiu, aşa cum reiese din procedura de faţă;
• Participarea la o analiză, după efectuarea unui exerciţiu simulativ de evacuare;
• Raportarea către Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bucureşti (tel. 112), a oricărui început de incendiu, incendiu, sau alt accident tehnic, generator de incendii sau explozii, care impune necesitatea evacuării persoanelor sau a altor situaţii de risc deosebit, care presupune intervenţie organizată, cu mijloace adecvate;
• Organizarea şi efectuarea de controale şi verificări periodice pe linie de apărare împotriva incendiilor, dar nu mai puţin de 1/lună şi de exerciţii practice de stingere şi evacuare a persoanelor, în caz de incendiu;
• Cunoaşterea locurilor în care sunt amplasate stingătoarele de incendiu, ieşirile de urgenţă şi puctele de declanşare manuală a alarmei de incendiu din zona de competenţă;
• Asigurarea zonei de competenţă împotriva izbucnirii unui eventual incendiu, precum şi controlul practicabilităţii şi neobstrucţionării căilor de evacuare;
• Anunţarea telefonică a pompierilor la numărul unic pentru apel de urgenţă 112, sau instruirea altei persoane în acest sens, care să apeleze, în caz de urgenţă. Pompierii apelaţi vor pune întrebări cu privire la eveniment. Nu încheiaţi convorbirea până nu răspundeţi la întrebări. Nu părăsiţi locul de unde aţi apelat telefonic pompierii, deoarece aceştia vor suna imediat pentru confirmarea apelului de urgenţă efectuat.

 

Cadrul tehnic cu atribuţii, inclusiv pe linia apărării împotriva incendiilor, este responsabil pentru:

• Verificarea, funcţionarea şi întreţinerea periodică a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor;
• Activarea alarmei la începerea unui exerciţiu de stingere şi evacuare în caz de incendiu;
• Legătura cu serviciile de urgenţă (Pompieri, Protecţie Civilă, Ambulanţă, Poliţie, Jandarmi, etc.);
• Întocmirea şi ţinere ala zi a exerciţiilor de stingere şi evacuare, în caz de incendiu, efectuate în clădirile în care se desfăşoară activitatea societăţii, în baza unei planificări aprobate de conducerea societăţii;
• Coordonarea, implementarea şi revizuirea procedurii de evacuare;
• Organizarea unei analize, cu membrii echipelor de intervenţie, după consumarea unui eveniment sau a unui exerciţiu planificat.

Conducătorii locurilor de muncă (şefii formaţiilor de lucru) sunt responabili pentru:

• Informarea celor din subordine asupra procedurilor ce trebuie adoptate în cazul unei evacuări a clădirii, inclusiv prezentarea căilor de evacuare, a itinerariilor de ieşire şi a locului final de adunare;
• Instruirea celor din subordine de a evacua imediat clădirea în cazul activării unei alarme în timpul orelor de lucru;
• Anunţarea echipelor de intervenţie despre orice persoană care lipseşte în cazul unei alarme (pompierilor şi celorlalte forţe de intervenţie, în caz real de incendiu).

Membrii echipelor de evacuare sunt obligaţi:

• Să evacueze personalul propriu, cât şi eventualii vizitatori, pe căile de evacuare în caz de incendiu cele mai scurte şi sigure, în exteriorul construcţiei;
• Să verifice dacă au rămas persoane blocate sau care nu se pot evacua singure, în toate spaţiile construcţiei;
• Concomitent cu evacuarea persoanelor desfăşoară şi acţiunea de evacuare a materialelor periculoase, a materialelor şi bunurilor combustibile care au o valoare financiară sau culturală deosebită.

1. Protecţia persoanelor la incendiu.
2. Pericolele generate de efectele secundare ale incendiilor.

Efectele nocive asupra oamenilor, bunurilor şi mediului sunt date de căldura degajată, fumul şi gazele arse şi chiar utilizarea neadecvată ale unor produse de stingere.

Propagarea rapidă a fumului (pe casa scărilor, tubulatura de ventilaţie, coridoare etc.) provoacă panică în rândul persoanelor care ocupă clădirea. Reducerea vizibilităţii duce atât la diminuarea capacităţii de orientare a acestora, cât şi la îngreunarea intervenţiei pompierilor. Aceasta împiedică părăsirea rapidă a zonei periculoase şi, ca urmare, se măreşte durata de staţionare sub influenţa căldurii şi gazelor toxice, şansele de supravieţuire diminuându-se.

În compoziţia fumului intră şi gaze de ardere cu efecte, deseori, extrem de nocive.

Oxidul de carbon se formează aproape la toate incendiile (mai ales la cele mocnite sau cu aport insuficient de aer). El reprezintă cel mai mare pericol, deoarece este deosebit de toxic (oxidul de carbon are, pentru hemoglobina din sânge, o afinitate de 300 de ori mai mare decât oxigenul, formând carboxihemoglobina, care, chiar la valori mai mici, induce modificări psihomotrice fatale).

Dioxidul de carbon produce moartea prin asfixie la concentraţii sub 20%, iar la concentrații mai mici de 3-20% produce dureri de cap, congestie cerebrală, reducerea capacităţii de a auzi.

Majoritatea oxizilor azotoşi ce rezultă din combustia materiilor vegetale sau animale, în prezenţa unei cantităţi insuficiente de oxigen, nu prezintă nici un miros, dar au efect letal.

Hidrogenul sulfurat atinge sistemul nervos central, înainte de a provoca edemul pulmonar.

Materialele plastice (elemente de construcţie, de finisaj, obiecte de uz casnic, izolaţie electrică, etc.) degajă prin ardere gaze toxice sau corozive. Alături de fosgen, amoniac, formaldehidă, îndeosebi acidul clorhidric produce simptome de sufocare şi afectează sistemul pulmonar, dar, în acelaşi timp, are un efect coroziv, distructiv asupra aparatelor şi instalaţiilor tehnologice, calculatoarelor, aparaturii de măsură şi control, birotică, etc.

În caz de incendiu, un pericol deosebit îl reprezintă materialele plastice termoplaste, care se înmoaie la căldură, se topesc şi curg. Ele pot cădea pe pielea oamenilor, provocând arsuri greu vindecabile sau pe alte materiale, propagând incendiul mai rapid.

1. Avertizarea persoanelor în caz de incendiu.

Avertizarea la timp a ocupanţilor unei clădiri despre apariţia unui incendiu, creşte mult şansele de evacuare şi salvare a celor ce ar putea fi surprinşi de flăcări, în condiţiile asigurării timpului de siguranţă al căilor de evacuare.

Deoarece un semnal sonor este mai uşor de sesizat în orice condiţii, se recomandă ca semnalul de alarmă în caz de incendiu să fie acustic, şi, acolo unde este posibil, şi optic. Se pot utiliza sonerii obişnuite sau polarizante, hupe, clopote, sirene obişnuite sau electronice, difuzoare, respectiv lămpi de diferite tipuri. Indiferent de dispozitivul ales, semnalul sonor trebuie să fie auzit în toate spaţiile protejate, chiar în prezenţa zgomotelor de fond existente în acele locuri sau a altor semnalizări. Semnalul de alarmă trebuie să fie complet diferit faţă de orice alte sunete ce pot fi emise în zonă. Alimentarea cu energie electrică să fie prevăzută cu sursă de rezervă (similar instalaţiilor de detectare-semnalizare).

1. Evacuarea persoanelor în caz de incendiu.

Evacuarea persoanelor urmăreşte scoaterea organizată a persoanelor din spaţiile în care incendiul sau alte evenimente pot afecta viaţa şi sănătatea oamenilor.

Căile de circulaţie prin care se realizează evacuarea, sunt constituite din uşi, scări, coridoare are asigură ieşirea persoanelor în exterior, la nivelul terenului (stradă, curte, etc.) sau a unor suprafeţe circulabile (deschise, de unde se poate ajunge în exterior în condiţii de siguranţă), în cel mai scurt timp posibil.

Dimensionarea căilor de evacuare se face de către proiectanţi, pe baza reglementărilor în vigoare, în funcţie de numărul de persoane pe fiecare nivel şi compartiment de incendiu, concretizat în numărul de fluxuri de persoane.

Nu constituie căi de evacuare: ascensoarele, trecerile prin uşi antifoc care se pot bloca în poziţie închisă, precum şi trecerile, galeriile, tunelurile, etc. prin care se transportă substanţe periculoase.

Traseele căilor de evacuare trebuie să fie distincte şi independente (după caz) şi astfel inscripţionate încât persoanele care se evacuează să recunoască traseul spre exterior cu uşurinţă.

Căile de evacuare trebuie să asigure capacitatea de ieşire rapidă şi în siguranţă a tutror persoanelor aflate la orice etaj şi să nu intersecteze zone cu pericol de incendiu.

Se recomandă iluminatul natural pentru casele de scări de evacuare, direct din exterior; în caz contrar, se va asigura iluminatul de siguranţă şi posibilitatea de evacuare a fumului.

Căile de evacuare trebuie să fie construite din materiale incombustibile; finisajul trebuie să împiedice alunecarea persoanelor. Uşile de pe căile de evacuare se vor deschide numai spre exterior. Nu se vor amplasa oglinzi pe căile de evacuare.

III. Amplasarea şi conformarea la foc a construcţiilor

Construcţiile independente sau grupările de construcţii (construcţii supraterane civile, publice, de producţie sau depozitare) se amplasează de regulă, astfel încât să nu permită propagarea propagarea uşoară a incendiilor o perioadă de timp normată, sau în cazul prăbuşirii să nu afecteze obiectivele învecinate, respectându-se distanţele minime de siguranţă ori compartimentându-se prin pereţi antifoc corespunzător densităţii sarcinii termice celei mai mari.

Conformarea la foc a construcţiilor urmăreşte ca prin alcătuirea şi realizarea construcţiilor şi elementelor de construcţii, acestea să nu favorizeze propagarea focului şi fumului.

Funcţiunile diferite se separă cu elemente de construcţii verticale şi orizontale, rezistente la foc un timp normat, astfel încât să nu pună în pericol viaţa utilizatorilor pe perioada respectivă.

Finisajele pe căile de evacuare a persoanelor trebuie să fie de regulă incombustibile. Se admit pardoselile din lemn, iar mochetele şi finisajele din folii de maximum 2 cm vor fi lipite pe suport incombustibil.

CUNOAŞTEREA, FOLOSIREA ŞI ÎNTREŢINEREA MIJLOACELOR, ECHIPAMENTELOR ŞI INSTALAŢIILOR P.S.I. DIN DOTARE

1. Cunoaşterea stingătoarelor din dotarea obiectivului, descrierea, funcţionarea şi verificarea lor.

Stingătoarele sunt dispozitive de stingere acţionate manual, ce conţin o substanţă care poate fi refulată şi dirijată asupra unui focar de ardere, sub efectul presiunii create în interiorul lor.

Conform prevederilor STAS 11959/1983, se disting cinci categorii de stingătoare, simbolizate şi marcate conform tabelului următor:

CATEGORIA	SIMBOLIZARE	CULOARE DE MARCARE
Apă pulverizată	AP	Albastru
Spumă chimică (mecanică)	S (C sau M)	Galben
Pulberi	P	Alb
Dioxid de carbon	G	Negru
Haloni	H	Verde

Eficacitatea fiecărui tip este prezentată în tabelul următor:

Stingător încărcat cu:	1.2     Clasa A (materiale celulozice carbonoase uscate)	Clasa B (lichide combustibile, unsori, grăsimi)	1.3     Clasa C (gaze combustibile sub presiune)	1.4     Clasa D (metale combus-tibile)	Implicarea echipame-ntului electric sub tensiune
Apă pulverizată	1.5     DA 1.6     Foarte bun	1.7     NU Extinde arderea (obs. 1)	1.8     NU Ineficient	1.9     NU Posibilă apariţie de reacţii periculoase	1.10  LIMITAT Pericol de electrocu-tare la tensiuni mari
1.11  Spumă	1.12  DA	1.13  DA Foarte bun (obs. 2)	1.14  NU Ineficient	1.15  NU Posibilă apariţia de reacţii periculoase	1.16  NU Pericol de electrocu-tare
Dioxid de carbon	1.17  LIMITAT Eficienţă redusă (obs. 3)	1.18  DA Foarte bun în spaţii închise	1.19  DA În condiţiile de la obs. 4	1.20  NU Posibilă apariţia de reacţii periculoase	1.21  DA Foarte bun în spaţii închise (obs. 5)
1.22  Pulbere	LIMITAT Eficienţă redusă (obs. 3)	1.23  DA Foarte bun	1.24  DA (obs. 4)	1.25  NU Ineficient	1.26  DA Bun
Pulbere specială pentru metale combustibile	1.27  NU Ineficient	1.28  NU Ineficient	1.29  NU Ineficient	1.30  DA Bun	1.31  NU Ineficient
Haloni (înlocuitori de haloni)	1.32  DA Limitat	1.33  DA Foarte bun	1.34  DA (obs. 4)	1.35  NU Uneori periculos	1.36  DA Inclusiv la înaltă tensiune

OBSERVAŢII:

1. Stingătoarele cu apă pulverizată pot fi utilizate, cu rezultate satisfăcătoare, pentru stingerea lichidelor combustibile cu temperatura de inflamabilitate mai mare de +55 ⁰C, unsorilor, grăsimilor, cerurilor şi altor substanţe solide ce se topesc uşor.
2. Pentru stingerea solvenţilor polari se utilizează spume speciale.
3. Pentru incendiile din clasa A, stingătoarele cu CO₂ sau pulbere pot fi folosite numai asupra unor focare mici, situate, de regulă, în spaţii închise.
4. Scurgerile de gaze combustibile sub presiune pot fi stinse numai dacă există siguranţa posibilităţii întreruperii rapide a sursei de gaz (pentru evitarea unei explozii).

Refularea dioxidului de carbon asupra componentelor electronice trebuie făcută de la distanţă, în aşa fel încât acestea să nu fie deteriorate prin răcire în urma contactului direct cu particule îngheţate de gaz (zăpadă carbonică).

A SE EVITA:

Utilizarea stingătoarelor cu haloni este permisă limitat până în anul 2000. Halonii sunt în curs de înlocuire cu agenţi de stingere curaţi (înlocuitori haloni).

O clasificare a stingătoarelor poate fi făcută şi după modul de transport, şi anume:

• stingătoare portative (până la 10 kg. capacitate)
• stingătoare transportabile (pe roţi)

Notarea prescurtată a stingătoarelor se face indicând natura substanţei de stingere şi cantitatea conţinută, exprimată în litri şi, respectiv, în kilograme pentru substanţe pulverulente sau lichefiate.

Exemplu: P 3 – stingător cu pulbere de 3 kg.

1. FUNCŢIONARE

Refularea produselor de stingere conţinute de stingătoare se face sub efectul presiunii interne, asigurată prin diverse procedee, în funcţie de soluţia constructivă aleasă de producător:

1. substanţa de stingere este îmbuteliată sub presiune, energia de refulare fiind asigurată de presiunea vaporilor substanţei la temperatura normală de funcţionare (autoecranare); soluţia este specifică stingătoarelor cu dioxid de carbon;
2. presiunea este realizată de un gaz inert, de regulă CO₂, introdus în corpul stingătorului în momentul utilizării; gazul este păstrat în butelii şi eliberat prin spargerea unei membrane sau deschiderea unui ventil; soluţia este utilizată în stingătoarele cu apă, pulbere sau spumă mecanică;
3. energia este asigurată la încărcare, prin presurizare cu un gaz uscat, de regulă azot sau aer comprimat, asigurându-se astfel o presurizare permanentă (tip spray); soluţia este utilizată, din ce în ce mai mult, la stingătoarele cu pulberi;
4. gazul de presurizare este generat prin reacţia dintre două produse chimice (acid + bază), amestecate în momentul punerii în funcţiune a stingătorului; soluţia este specifică stingătoarelor cu spumă chimică, a căror fabricaţie şi utilizare este tot mai restrânsă.
5. CRITERII DE ALEGERE

Pentru o mai uşoară alegere a unui tip de stingător, fie realizat în ţară, fie din import, în tabelul de mai jos sunt prezentate valorile uzuale ale principalilor parametrii funcţionali.

TIP STINGĂTOR	TEMPERATURA DE PĂSTRARE 0C	LUNGIME JET (m)	TIMP DESCĂRCARE (s)
Apă pulverizată	+4…+60 (-15)*	4 – 6	20 – 40
Spumă chimică	+4…+60 (-15)*	6 – 8	40 – 60
Spumă mecanică	+4…+60	6 – 8	40 – 60
Dioxid de carbon	-20…+55	1 – 4	10 – 30
Pulbere	-20…+55	3 – 6	6 – 30

 

NOTĂ: * – valori caracteristice soluţiilor aditivate pentru sezonul rece; valorile mai mari ale lungimilor jetului şi ale timpului de descărcare sunt specifice stingătoarelor cu capacitatea de 10 kg. (litri) sau mai mari

Întrucât stingătoarele au o capacitate limitată (o anumită cantitate de produs de stingere), ele pot fi folosite numai în faza iniţială a arderii, când incendiul se manifestă la suprafaţa materialelor şi nu în volumul lor. Acşiunea de stingere poate fi influenţată şi de îndemânarea mânuitorului, de condiţiile în care se desfăşoară intervenţia (temperatură, curenţi de aer, vizibilitate), la care se adaugă factorii de influenţă subiectivă (frica, incertitudinea, inhibarea) sau de natură tehnică (încărcare necorespunzătoare, defecţiuni). Din motivele menţionate trebuie bine analizate toate aspectele în momentul alegerii stingătoarelor, pentru a se asigura protecţia unui anumit spaţiu.

Tipul şi mărimea stingătorului destinat protecţiei împotriva incendiilor se alege în funcţie de natura şi mărimea posibilelor focare din zonă, ţinând cont de capacitatea de stingere şi domeniile de utilizare recomandate de standardele în vigoare (SR-EN 3, STAS 11959/4). Astfel, se deosebesc:

Focare mici – cu suprafaţa de maximum 1 m.p. – sunt posibile, de regulă, în locuinţe, şcoli, birouri, magazine cu specific industrial, laboratoare foto sau cu profil mecanic, centrale telefonice, ateliere mici unde sunt utilizate materiale mediu şi uşor inflamabile, săli de calculatoare, de jocuri, posturi trafo cu putere mică, etc.

Se utilizează stingătoare:

• până la 10 litri cu apă (spumă);
• până la 5 kg cu pulberi sau CO₂.

Focare medii – cu suprafaţa de 1-3 m.p. – sunt posibile, de regulă, în depozitele de mărfuri, magazine, hoteluri, biblioteci, arhive, garaje mici, instalaţii tehnologice şi ateliere unde se lucrează cu cantităţi reduse de materiale combustibile, subsoluri tehnologice, staţii de alimentare cu energie electrică de dimensiuni reduse. Se utilizează stingătoare de 5 – 10 kg. cu pulberi sau CO₂.

Focare mari – cu suprafaţa de peste 3 m.p. – sunt posibile, de regulă, în depozitele de materiale combustibile cu stive înalte, ateliere mari de tâmplărie şi de reparaţii auto, tratament termic prin călire în ulei, hangare de avioane, garaje, vopsitorii, depozite de mărime redusă pentru lichide combustibile, instalaţii tehnologice unde se lucrează cu produse combustibile în cantităţi ce depăşesc 20 kg. (litri). Se utilizează stingătoare peste 10 kg. cu pulberi sau CO₂.

Dacă natura posibilelor focare este diferită şi nu permite utilizarea aceluiaşi tip de stingător, se prevede, pentru aceeaşi suprafaţă ce urmează a fi protejată, un al doilea stingător de tip adecvat, pentru stingerea focarelor de naturi diferite. Încăperile închise temporar sau permanent se analizează separat, iar stingătoarele amplasate în interiorul acestora nu se iau în consideraţie la intervenţiile în exterior. La numărul de stingătoare calculat, se recomandă a se adăuga o rezervă reprezentând minimum 15% din necesarul corespunzător fiecărui tip de stingător, pentru asigurarea înlocuirii operative, în caz de utilizare sau defectare.

IMPORTANT:

După alegerea tipului de stingător se vor analiza din punct de vedere economic, ofertele diferiţilor producători. Condiţia esenţială este ca stingătorul ales (tip, marcă) să fie avizat de Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari. În funcţie de rezultatele obţinute la testarea eficienţei de stingere şi a parametrilor funcţionali efectuată de către Centrul de Studii, Experimentări şi Specializare pentru Prevenirea şi Stingerea Incendiilor, pe baza standardelor de metodă în vigoare.

3. CRITERII DE AMPLASARE

Distanţa dintre stingător şi cel mai important focar posibil în perimetrul suprafeţei protejate nu trebuie să depăşească 15 m. în cazul focarelor din clasa B de incendiu sau 20 m. în cazul focarelor din clasele A, C şi D de incendiu. În acest fel, timpul de intervenţie este relativ scurt şi incendiul poate fi stins, cu uşurinţă, în faza iniţială. Distanţa menţionată reprezintă drumul parcurs efectiv pentru folosirea stingătorului, avându-se în vedere separaţiile, amplasamentul uşilor, coridoarelor, stâlpilor şi al spaţiilor de depozitare sau eventualele împrejmuiri. Pentru a se evita ca stingătorul să fie afectat el însuşi de incendiu, distanţa minimă de amplasare faţă de eventualele focare posibile nu trebuie să fie mai mică de 2 m. Amplasarea stingătoarelor portative se recomandă a se face de-a lungul căilor de acces, la o înălţime (măsurată de partea superioară a corpului stingătorului) de cel mult 1,4 m. faţă de podea, pentru a permite un acces adecvat şi o manevrare comodă. Fixarea stingătorului în locurile destinate trebuie să permită desprinderea uşoară în caz de incendiu.

A SE EVITA:

Amplasarea în locuri joase sau direct pe podea a stingătoarelor nu este recomandată, ferindu-se, astfel, de acţiunea corozivă a unor eventuale scurgeri sau depuneri şi evitând răsturnarea accidentală sau folosirea lor în alte scopuri.

Stingătoarele nu se amplasează în apropierea unor focare posibile pentru care nu sunt recomandate sau în alte locuri în care, utilizarea lor, în anumite împrejurări, ar pune în pericol sănătatea omului sau integritatea unor utilaje şi instalaţii aflate în apropiere.

Atunci când există condiţii ce pot favoriza deteriorarea fizică sau pot influenţa funcţionarea stingătoarelor, acestea vor fi amplasate în locuri special amenajate, protejate cu grătare, apărărtori sau similare.

La amplasarea stingătoarelor nu trebuie neglijate nici:

• existenţa personalului disponibil şi reacţiile posibile ale acestuia;
• riscul pentru sănătatea şi siguranţa personalului din zonă, precum şi pentru aparatură şi mediul înconjurător (vezi tabelul de mai jos);
• construcţia căilor de acces (mai ales în cazul stingătoarelor transportabile, care sunt mai dificil de manevrat). Din acest uştim motiv şi pentru a nu favoriza răsturnările accidentale, stingătoarele transportabile (pe roţi) vor fi păstrate în poziţie cât mai apropiată de verticală, dar în nici un caz sprijinite pe roţi, pentru a fi mai uşor şi rapid manevrate în situaţia unei intervenţii.

 

 

IMPORTANT:

Stingătoarele sunt utilizate, în modul cel mai eficace, atunci când sunt amplasate la îndemână, în număr suficient, având capacitatea de stingere corespunzătoare cantităţii şi naturii materialelor combustibile existente în spaţiul protejat şi sunt folosite de persoane familiarizate cu punerea lor în funcţiune.

TIP	EFECTE NEGATIVE	INFLUENŢE ALE MEDIULUI	ALTE ASPECTE
Apă	-udare, pete de rugină, săruri, scurtcircuit instalaţii electrice sub tensiune	-pericol de îngheţ -reacţii în medii chimice	-pericol de electrocutarela utilizare în instalaţii electrice -greutatea peste limita admisă la ridicat pentru femei şi copii
Spumă	-udare, pete, coroziune datorită naturii chimice a spumei	-pericol de îngheţ -reacţii în medii chimice	-pericol de electrocutare la utilizare în instalaţii electrice -greutatea peste limita admisă la ridicat pentru femei şi copii
Pulberi	-afectează echipamente sensibile la praf -poluează alimentele -trebuie curăţat de pe echipamente electrice	-sensibilitate la medii umede -sensibilitate la curenţi de aer în momentul refulării	-efect limitat de răcire (pericol de reaprindere)
CO2	-deteriorează elemente electronice (prin zăpada carbonică) -pericol de asfixiere în spaţii mici -arsuri ale pielii în contact cu jetul de zăpadă carbonică	-autodescărcare la temperaturi de peste 55 0C	-greutate mare
Înlocuitori haloni	-efecte toxice în spaţii mici

 

A SE REŢINE:

Întreţinerea şi încărcarea se execută, obligatoriu,  de către persoane atestate.

Întreţinerea se execută annual (cu acozia verificărilor periodice) sau ori de câte ori este destinată a realiza funcţionarea sigură a stingătorului, incluzând şi o examinare temeinică şi orice înlocuire şi reparaţie necesară. Cu acest prilej se indică, după caz, necesitatea unei încărcări hidrostatice (când se observă fisuri, pori, deformări sau alte modificări ale recipientului care-i pot slăbi rezistenţa la presiune interioară).

1. Cunoaşterea, funcţionarea, verificarea şi întreţinerea instalaţiilor de semnalizare a incendiilor (centrale automate de semnalizare, detectoare şi butoane de semnalizare)

În principiu, instalaţia de semnalizare a incendiilor trebuie să detecteze începutul de incendiu în cel mai scurt timp, să analizeze rapid informaţiile primite şi, în cazul confirmării evenimentului, să emită semnalul de alarmă adecvat, pentru asiguarea intervenţiei şi evacuării. Componenţa oricărui sistem automat de semnalizare a incendiului include detectoare de incendiu, un analizator al semnalului primit, dispozitive de alarmare şi surse de energie.

Detectoarele de incendiu funcţionează pe baza unor principii de detecţie diferite, fiind sensibile la diverse efecte ale arderii (fum, gaze de ardere, creşterea temperaturii, radiaţiile electromagnetice emise de flacără).

Pentru protecţia oamenilor se vor utiliza cu prioritate detectoarele de fum (cu ionizare sau optice). Acestea pot sesiza aerosolii formaţi din particule fine de dimensiuni mici. Principiul fizic utilizat în funcţionarea detectoarelor cu cameră de ionizare constă în ionizarea aerului în camera de măsură sub acţiunea radiaţiilor emise de o sursă radioactivă. Sursa radioactivă nu prezintă, în condiţii normale, un pericol pentru utulizatorul detectorului, date fiind valoarea relativ mică a radiaţiilor şi măsurile de protecţie luate de producător.

Detectorul optic este un detector sensibil la particule de dimensiuni mai mari, care reflectă lumina sau particulele fine, de culoare închisă care o absorb.

Surse de alimentare cu energie electrică

Sursa de bază – reţeaua electrică conectată la sistemul energetic naţional;

Sursa de rezervă – baterie de acumulatoare. Ea trebuie să preia, în mod automat, alimentarea atunci când sursa de bază nu mai asigură alimentarea normală de funcţionare a instalaţiei. Tranziţia de la o sursă la alta nu trebuie să conducă la modificări în starea sistemului.

Butoane de semnalizare a incendiului

Fiecare instalaţie de semnalizare a incendiilor trebuie să fie dotată şi cu dispozitive de avertizare manuală. Conectarea acestora la centrala de semnalizare este indicat a se realiza în sistemul „contact normal închis în stare de veghe”. Odataă acţionate, ele trebuie să rămână blocate în poziţia de alarmă, readucerea în stare normală făcându-se doar prin utilizarea unor dispozitive speciale. În acest fel există garanţia alarmării până la identificarea zonei şi asigurarea intervenţiei.

Amplasarea butoanelor de semnalizare se va face în locuri vizibile şi uşor accesibile, la o înălţime de cca. 1,40 metri, măsurată de la pardoseală, fixate pe elemente verticale de construcţie (stâlpi, pereţi, etc.).

Întreţinere şi verificări

Întreţinerea şi verificările periodice ale instalaţiilor de semnalizare vor fi efectuate de către personal calificat şi atestat în acest sens.

• Staţii de pompe incendiu (electropompe şi motopompe) şi bazine de apă de incendiu. Parametrii şi amplasament

Pentru alimentarea cu apă a instalaţiilor interioare şi exterioare de hidranţi se foloseşte rezerva de apă din bazinele de apă de incendiu. Rezerva de apă se calculează în funcţie de numărul de hidranţi interiori şi/sau exteriori alimentaţi, presiune şi debit.

Pentru a asigura o presiune şi un debit adecvat sunt folosite electropompe şi/sau motopompe de incendiu. Acestea sunt amplasate în staţiile de pompe incendiu. Sursele de alimentare cu energie electrică sunt sursa de bază şi sursa de rezervă.

În interiorul staţiilor de pompe incendiu mai poate fi amplasat şi un hidrofor care comandă pornirea automată a pompelor în cazul în care scade presiunea în reţeaua de incendiu sub o anumită valoare prestabilită, sau când există un consum în reţea.

1. Cunoaşterea reţelelor de apă de incendiu (hidranţi interiori, exteriori) din dotarea societăţii. Parametrii şi staţii de pompe apă incendiu aferente.

Scopurile instalaţiilor de hidranţi: limitarea şi localizarea incendiilor; stingerea incendiilor; răcirea construcţiilor, instalaţiilor şi bunurilor; protecţia persoanelor care acţionează la temperaturi ridicate.

Tipuri de instalaţii: hidranţi interiori şi hidranţi exteriori.

Sisteme şi elemente componente:

• Hidranţi interiori: reţele de conducte de alimentare cu apă cu racorduri fixe şi robinet de închidere-deschidere; furtun şi robinet de închidere-deschidere; furtun de refulare; ţeavă de refulare apă; cutie de hidrant cu iluminat de siguranţă;
• Hidranţi exteriori: reţele de conducte de alimentare cu apă pe care sunt montaţi hidranţii subterani sau de suprafaţă; hidranţi portativi; furtun de refulare; ţevi de refulare apă.

Atât hidranţii interiori cât şi hidranţii exteriori sunt alimentaţi cu apă de incendiu direct din reţeaua publică sau dintr-o staţie de pompe de incendiu. Alimentarea pompelor de incendiu cu apă se face dintr-o rezervă de apă intangibilă (rezervor de apă incendiu). Capacitatea rezervorului se stabileşte în funcţie de numărul de hidranţi şi de presiunea şi debitul pompelor de incendiu, prin calcule, încă din faza de proiect a construcţiei. Pompele de incendiu trebuie să aibă şi a doua sursă de alimentare de rezervă cu energie electrică.

1.37    TACTICA STINGERII INCENDIILOR

1. Cunoaşterea modului de utilizare şi păstrare a substanţelor de stingere. Caracteristicile şi efectul de stingere al acestora:

1. Apa;
2. Spuma mecanică;
3. Aburul;
4. Pulberi stingătoare;
5. Azotul;
6. Bioxidul de carbon.

Apa.

Este cel mai vechi agent de stingere. Se găseşte în cantităţi considerabile, este ieftină şi relativ uşor de procurat, şi are o mare putere de răcire.

Apa se poate folosi pentru stingerea incendiului în următoarele moduri: jet compact, jet pulverizat, pulverizarea apei până la ceaţă. Apa pulverizată se mai foloseşte şi la:

• dispersarea în atmosferă a gazelor şi vaporilor combustiibili grei;
• precipitarea fumului rezultat din arderea substanţelor incendiate;
• protecţia personalului care acţionează la incendiu, în zone cu temperaturi ridicate;
• răcirea elementelor de construcţie şi a celor metalice.

Efectul de stingere a incendiilor cu apă se realizează prin:

• răcirea materialului care arde;
• izolarea suprafeţei incendiate de oxigenul din aer;
• acţiunea mecanică, în special când apa se foloseşte sub formă de jet compact.

Spuma mecanică.

Se obţine prin dispersarea aerului în soluţii din spumanţi în apă. Spuma este formată din bule, al căror înveliş conţine molecule de spumant umplute cu aer. Spuma mecanică este persistentă şi necorozivă. Ca spumant se foloseşte spumogenul lichid sau spumogenul pulbere.

Efectul de stingere a spumei constă în realizarea unui strat de o anumită grosime, care provoacă răcirea parţială a suprafeţei aprinse, împiedică ieşirea vaporilor în zona de flăcări sau accesul oxigenului atmosferic.

Se recomandă trei moduri de refulare a spumei pe suprafeţele incendiilor:

• sub formă de jet sau tangent la suprafaţa incendiului;
• deversare lină, pe planuri verticale sau înclinate, în zona de ardere;
• refularea spumei de la distanţă, din tunuri de stins incendii, pe suprafaţa incendiată.

Spuma trebuie dirijată cu vântul în spate, pentru a se putea scurge încet.

Aburul.

Ca agent de stingere se foloseşte în industria chimică, petrochimică, de lacuri şi vopsele, în camere de uscare, în staţii de pompe şi la unele instalaţii tehnologice.

Efectul de stingere al aburului se bazează mai ales pe diluarea concentraţiei de oxigen, până la limita la care continuarea arderii devine imposibilă.

Concentraţia eficientă pentru stingerea incendiului este de până la 35% în volum. Se foloseşte atât abur saturat cât şi cel supraîncălzit.

Aburul, ca subsatnţă de stingere se foloseşte la instalaţii fixe, semifixe, în special acolo unde există permanent o instalaţie tehnologică de abur.

Pulberi stingătoare.

Componentul de bază al pulberilor stingătoare este bicarbonatul de sodiu. Se mai fabrică pulberi pe bază de bicarbonat de potasiu, sulfat de amoniu, carbonat de sodiu, uree şi din diferiţi compuşi ai borului. Pulberea pe bază de bicarbonat de potasiu este cu 30-50% mai eficace la stingerea incendiilor, decât pulberea pe bază de bicarbonat de sodiu.

Pulberea FLOREX are la bază bicarbonatul de potasiu, ureea tehnică şi alte substanţe chimice. Se foloseşte la stingerea incendiilor de combustibili petrolieri lichizi (benzine, petrol, motorină, păcură, uleiuri, etc.), lichide organice utilizate ca solvenţi în industria de lacuri şi vopsele (benzen, toluen, solvenţi, etc.), produse polare (metanol, acetonă, butanol, acetaţi de etil, metil, butil, etc.).

Se mai poate folosi la stingerea incendiilor de gaze combustibile (metan, propan, butan, gaze de sondă, acetilenă, etc.).

Azotul.

Gaz fără culoare şi miros, mai uşor decât aerul, se foloseşte la stingerea incendiilor izbucnite în instalaţii tehnologice, fiind refulat din instalaţii fixe, speciale, de stins incendiu. Concentraţia de stingere ajunge până la 31% în volum.

Bioxidul de carbon (dioxidul de carbon).

Gaz inodor şi incolor. Introdus în încăperea în care a izbucnit incendiul înlătură aerul, micşorează viteza de ardere, viteza de degajare a căldurii şi scade temperatura de ardere şi în final, procesul de oxidare se întrerupe. CO₂ acţionează asupra focarului şi prin efectul de înnăbuşire şi răcire. Efectul de răcire a 1 kg. de CO₂ corespunde cu 15% din efectul de răcire a 1 kg. de apă (659 kcal/kg.).

Din bioxidul de carbon comprimat (stingătoare), prin detentă se obţine zăpada carbonică.

Calităţile CO₂ ca agent de stingere sunt: pătrunde în orificiile obiectului aprins, fiind mai greu decât aerul (greutatea specifică 1,53); nu distruge obiectele şi materialele asupra cărora se refulează; nu este conducător de electricitate; nu se deteriorează pe timp de conservare îndelungată; nu este sensibil la acţiunea temperaturilor scăzute.

Pentru stingerea incendiilor, se foloseşte la: depozit de materiale amenjat în încăperi cu suprafaţă redusă; încăperi cu documente de importanţă deosebită (arhive, biblioteci, etc.); maşini şi aparate electrice şi elctronice amplasate în încăperi închise; transformatoare şi generatoare electrice; centrale telefonice, centre de calcul.

Nu se utilizează la incendii de: sulf, metale uşoare (magneziu, titan, plutoniu, uraniu, toriu) şi în apropierea cianurilor pentru că reacţionează cu acestea.

1. Instalaţii de stingere a incendiilor. Criterii generale de alegere;
2. Instalaţii de stingere cu apă;

b.Instalaţii de stingere cu spumă;

c.Instalaţii de stingere cu pulberi;

d.Instalaţii de stingere cu gaze inerte;

e.Instalaţii de stingere cu abur.

Instalaţii de stingere cu apă.

Scopurile instalaţiilor:

• stingerea incendiilor;
• limitarea propagării incendiilor (stropire, răcire);
• degazarea spaţiilor incendiate prin spălarea atmosferei;
• prevenirea incendiilor prin stropirea şi diluarea scăpărilor (scurgerilor) de lichide şi gaze inflamabile din instalaţii, utilaje şi rezervoare.

Tipuri de instalaţii: automate şi manuale.

Sisteme şi elemente componente:

• sistem de alimentare cu apă;
• conductă distribuitor cu racorduri pentru alimentarea de la maşini mobile şi manometre;
• reţele de conducte de distribuţie cu vane de acţionare (intervenţie) lângă distribuitor;
• capete de pulverizare.

Instalaţii de stingere cu spumă.

Scopurile instalaţiei:

• stingerea incendiilor de produse petroliere şi alte lichide combustibile;
• protecţia cu spumă sub formă de pernă a rezervoarelor de lichide combustibile din apropierea incendiului.

Tipuri de instalaţii:

• cu spumă mecanică cu coeficient:

1. redus de înfoiere (6-8) pentru spumă grea;
2. mediu de înfoiere (20-200) pentru spumă medie;
3. mare de înfoiere (200-1000) pentru spumă uşoară.

• cu apă uşoară (light water):

1. pentru hidrocarburi obişnuite;
2. pentru produse polare.

După modul de execuţie (construcţie): fixe, semifixe, mobile.

Sisteme, aparate şi dispozitive componente:

• sistem de alimentare cu apă;
• sistem de alimentare cu spumant;
• aparate şi dispozitive de dozare-amestecare (generatoare);
• reţele de conducte de transport şi distribuţie;
• capete de debitare a spumei (camere de spumă cu deversoare, ţevi de spumă);

Pentru spaţii închise protejate cu instalaţii de spumă, după caz, se prevăd:

• instalaţii de detectare şi semnalizare a incendiului şi de declanşare automată a instalaţiei de spumă;
• dispozitive de acţionare a uşilor, ferestrelor, ventilaţiilor, trapelor de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi;
• dispozitive de avertizare şi temporizare;

Instalaţii de stingere cu pulberi.

Scopurile instalaţiei: stingerea incendiilor prin inundare totală, locală sau prin acoperire.

Tipuri de instalaţii:

• După sistemul constructiv: fixe şi mobile;
• După modul de funcţionare: automat (cu acţionare pneumatică sau mecanică a dispozitivului de deschidere a recipientelor butelii de gaz inert) şi manual;
• După procedeul de stingere: prin inundare totală a volumului; inundare locală prin acoperirea focarului.

Sisteme şi elemente componente:

• La instalaţiile fixe: rezervor de pulbere stingătoare; sistem de antrenare a pulberii cu gaze inerte; conducte de refulare; duze de refulare;
• La instalaţiile mobile: recipient de pulbere stingătoare; recipient cu gaz inert de antrenare a pulberii; furtunuri de refulare; ţevi d erefulare (pistoale sau tunuri).

Instalaţii de stingere cu gaze inerte.

Scopurile instalaţiei:

• stingerea incendiilor;
• inertizarea mediului şi limitarea evaporării substanţelor inflamabile;
• răcirea mediului şi materialelor.

Tipuri de instalaţii:

• Funcţie de natura gazului: cu dioxid de carbon şi cu azot;
• Funcţie de presiune: de joasă presiune şi de înaltă presiune;
• Funcţie de modul de punere în funcţiune: automată (deservită de o instalaţie automată de de detectare şi acţionare în caz de incendiu) şi manuală.

Sisteme şi elemente componente:

• sistem de alimentare cu gaze inerte;
• reţele de conducte de transport şi distribuţie;
• dispozitiv de punere în funcţiune;
• duze de refulare;
• echipament pentru închiderea buteliilor, supravegherea instalaţiei şi semnalizarea intrării în funcţiune.

Instalaţii de stingere cu abur.

Scopurile instalaţiei:

• stingerea incendiilor prin inundare sau diluarea concentraţiei de oxigen;
• limitarea propagării incendiilor prin perdele de abur;
• prevenirea incendiilor sau exploziilor prin diluarea atmosferei în zonele cu scăpări de vapori inflamabili sau gaze combustibile.

Tipuri de instalaţii:

• După modul de execuţie (construcţie): fixe şi semifixe;
• După modul de acţionare: automate şi manuale.

Sisteme şi elemente componente:

• conducta principală cu robinetul, legată la sursă înaintea robinetului de închidere a consumatorilor tehnologici;
• ventil de acţionare automată a instalaţiei prevăzută cu conductă de ocolire, robinetele de acţionare manuală, manometru, reţea de distribuţie a aburului cu conducte perforate;
• sistemul de semnalizare automată a incendiilor cu detectoare şi butoane manuale, de avertizare acustică şi de acţionare electrică automată a vanei;
• conductă de abur prevăzută cu robinete pentru priza (racordarea) furtunului cu abur echipat cu ţeavă de refulare metalică cu mânere izolate termic (instalaţie semifixă).

III. Mijloace de protecţie şi salvare:

1. Criterii generale de alegere;
2. Mijloace de protecţie;
3. Mijloace de salvare.

Mijloacele de protecţie şi salvare se aleg funcţie de:

• natura incendiului (materiale combustibile solide, lichide, electric, etc.);
• existenţa în zona incendiului a gazelor şi vaporilor toxici;
• zona (locul) în care a izbucnit incendiul (la înălţime, la subsol, etc.).

Mijloace de protecţie şi salvare:

• costum de protecţie contra apei;
• costum anticaloric aluminizat;
• cască cu vizor şi glugă;
• aparat de respiraţie izolant cu aer comprimat;
• centură de siguranţă;
• cisme de protecţie cu tălpi neperforabile;
• coardă din relon pentru salvare;
• coborâtor cu role de frânghie;
• cârlig de siguranţă;
• coş de salvare;
• pernă (saltea) pneumatică de salvare;

1. Scenarii de intervenţie stabilite în Planul de intervenţie. Însuşirea teoretică şi practică a acestora.

(Se vor studia scenariile de intervenţie din Planul de intervenţie, specifice pentru fiecare societate în parte)

1. Stingerea incendiilor în depozite şi magazii:
2. Procedee de stingere;
3. Evacuarea materialelor.

Echipele de primă intervenţie vor folosi mijloacele de primă intervenţie de pe locurile de muncă (stingătoare, hidranţi, etc.), concomitent cu instalaţiile fixe de stingere (dacă acestea există).

Echipele de evacuare vor evacua (în limita posibilităţilor) substanţele periculoase (recipienţi sub presiune, etc.) şi le vor depozita în zone sigure.

1. Particularităţile intervenţiei la stingerea incendiilor în condiţii deosebite:
2. Stingerea incendiilor pe timp de noapte;
3. Stingerea incendiilor în condiţii de vânt şi ger puternic;
4. Stingerea incendiilor în perioade caniculare şi de secetă.

Stingerea incendiilor pe timp de noapte.

Întunericul îngreunează operaţiunile de stingere cerând eforturi deosebite din partea intregului personal.

Se vor asigura:

• iluminatul căilor de acces, de evacuare şi locurile în care sunt amplasate mijloacele de primă intervenţie (stingătoare, hidranţi, etc.);
• iluminatul permanent al golurilor din planşee şi a locurilor de unde pot cădea elemente de construcţie;
• legătura permanentă între membrii echipelor de intervenţie;
• se va solicita specialiştilor repunerea şi menţinerea în stare de funcţionare, pe cât posibil a instalaţiilor de iluminat;
• nu se va permite pătrunderea servanţilor în încăperile cu pericol deosebit până nu se stabilesc cu precizie condiţiile existente şi posibilităţile intervenţiei în deplină securitate.

Stingerea incendiilor în condiţii de vânt şi ger puternic.

Vântul contribuie într-o măsură însemnată la intensificarea arderii şi propagarea rapidă a incendiului, uneori prin transportul materialelor aprinse la zeci şi chiar sute de metri.

Reducerea efectului jetului de apă, prăbuşirea unor elemente de construcţie, blocarea căilor de acces, apariţia de noi focare, îngreunează operaţiunile de stingere.

Stingerea incendiului se va face având vântul în spate.

În condiţii de ger puternic există riscul ca sursele de apă să fie expuse îngheţului, iar zăpada să împiedice accesul forţelor de intervenţie şi evacuarea persoanelor.

Hidranţii vor fi protejaţi contra îngheţului.

Se va evita amplasarea liniilor de furtun pe scări, se va interzice stropirea scărilor cu apă şi de asemenea se va evita scurgerea apei prin casa scărilor.

Stingerea incendiilor în perioade caniculare şi de secetă.

În timpul perioadelor caniculare şi secetoase, riscul de producere a uno rincendii este mărit.

Incendiile se pot propaga la/de la vegetatia uscată aflată în imediata apropiere a construcţiilor.

Este obligatorie asigurarea rezervei de apă de incendiu.

Se vor proteja cu jeturi de apă vecinătăţile construcţiei în care a izbucnit incendiul.

VII. Acţiuni necesare înlăturării urmărilor calamităţilor naturale sau dezastrelor.

Calamităţile naturale sunt date de următoarele fenomene: inundaţii, înzăpeziri, cutremure, secetă prelungită, furtuni violente, etc.

Principala misiune o constituie prevenirea ori limitarea efectelor negative. Se va acţiona cu precădere pentru:

• identificarea instalaţiilor afectate, gradul de avariere şi pericolul ce-l prezintă din punctul de vedere al stabilităţii construcţiei, pericolului de incendiu sau explozie;
• stabilirea modului d eintervenţie, forţa de lucru şi utilajele necesare, cooperarea cu grupele de specialişti;
• asigurarea limitării propagării eventualelor incendii, ca şi compartimetarea unor instalaţii cu pericol sporit de incendiu sau explozie;
• oprirea scurgerii lichidelor ori gazelor combustibile;
• efectuarea de ecrane termoizolante sau paralele de apă pentru protecţia instalaţiilor ameninţate;
• asigurarea iluminatului (şi de siguranţă) pe timpul evacuării persoanelor;
• stabilirea şi asigurarea mijloacelor de protecie adecvate personalului care lucrează în zone cu substanţe toxice.

Pentru asigurarea securităţii pe timpul repunerii în funcţiune a instalaţiilor tehnologice, se va avea în vedere:

• controlul privind respectarea măsurilor de prevenire stabilite imediat după producerea evenimentului;
• repunerea la termen în funcţiune a instalaţiilor de prevenire şi stingere a incendiilor;
• respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor şi a condiţiilor stabilite pentru lucrările de execuţie care se efectuează în scopul repunerii în funcţiune a instalaţiilor tehnologice;
• organizarea controlului şi supravegherii locurilor periculoase la incendii şi explozii;
• îmbunătăţirea condiţiilor de siguranţă a obiectivelor prin suplimetarea dotărilor iniţiale şi adaptarea sistemelor de protecţie la modificările ce se execută;
• antrenarea întregului perosnal de pe locurile de muncă la asigurarea măsurilor de prevenire şi a primei intervenţii la stingere, menţinerea liberă a căilor de acces şi posibilităţilor de pătrundere în locurile greu accesibile.

VIII. Securitatea personalului din echipele de primă intervenţie şi măsurile de prevenire a accidentelor pe timpul instrucţiei şi a intervenţiei la stingerea incendiilor.

1. Pe timpul executării recunoaşterii:

• echipa de recunoaştere să fie dotată cu mijloace de protecţie în funcţie de natura intervenţiei;
• aparatele de respirat şi măştile contra fumului şi gazelor să fie verificate şi în perfectă stare de funcţionare;
• pătrunderea în încăperile cuprinse de incendiu să se facă pe scări fixe (interioare şi exterioare) şi numai în lipsa acestora să se folosească scările manuale;
• la deschiderea uşilor încăperilor incendiate, să se procedeze astfel: în cazul deschiderii unei uşi spre exterior, servantul va sta tot timpul la adăpostul uşii; la deschiderea unei uşi spre interior, servantul va sta cu spatele la uşă, cu corpul puţin aplecat, iar deschiderea se va face printr-o lovitură acu piciorul;
• în locurile cu pericol d eprăbuşire a planşeelor, se va înainta numai pe lângă pereţi sau prin intervalele dintre stâlpi;
• în încăperile inindate cu fum, servanţii vor intra şi vor înainta numai asiguraţi cu cordiţa de salvare;
• contactul cu instalaţiile electrice (de iluminat şi forţă) va fi evitat;
• memorarea itinerariului parcurs la recunoaştere şi marcarea căilor de evacuare cu mijloace de iluminat, pentru a se asigura condiţii de întoarcere;
• protecţia împotriva fumului de culoare galbenă, albastră sau albă, care indică o toxicitate puternică;
• părărirea în cel mai scurt timp a zonei incendiate, la semnalul de pericol de explozie, prăbuşire sau deversare de lichide combustibile;
• nefolosirea aparatelor de iluminat cu flacără deschisă sau a obiectelor metalice care produc scântei, acolo unde există pericol de explozie.

1. pe timpul lucrului în halele industriale mari:

• în interior, servanţii vor sta în apropierea pereţilor şi a deschiderilo practicate în aceştia pentru a se putea evacua în caz de prăbuşire a acoperişului;
• se va supraveghea permanent starea elementelor de construcţie, stabilindu-se semnele de avertizare pentru părărsirea locurilor periclitate.

1. pe timpul stingerii incendiilor:

• servanţii vor fi echipaţi, după caz, cu măşti contra fumului şi gazelor, sau cu aparate autonome de respirat, dacă lucrează în încăperi umplute cu fum, vapori şi gaze toxice;
• servanţii care lucrează pe scări se vo rprinde, în mod obligatoriu cu ajutorul cârligului de siguranţă;
• asigurarea iluminatului pe timpul lucrului, ziua în părţile întunecoase ale clădirii (poduri, subsouri), iar noaptea în oricare parte a clădirii;
• stabilirea căilor de evacuare pentru cei care intervin în încăperile incendiate; servanţii să cunoască semnalele stabilite pentru retragere, în caz de pericol;
• retragerea la timp a servanţilor în locuri sigure sau în adăposturi dinainte stabilite, în cazul unui pericol de surpare sau explozie;
• înlocuirea periodică a servanţilor care lucrează în sectoare periculoase ale incendiului;
• se interzice servanţilor manevrarea instalaţiilor de la locul incendiului, fără avizul specialiştilor.

1. Tehnica mânuirii accesoriilor de trecerea apei. Antrenament în mânuirea corectă a acestora:

• furtunul, ţeava de refulare, hidrantul;

Furtunul.

Furtunul de refulare se găseşte strâns în rolă simplă, dublă, panglică, sau pe cărucioare port-furtun în interiorul hidrantului interior pentru clădiri.

Servantul va întinde complet furtunul, după care va monta la capătul lui ţeava de refulare şi va fi acţionat robinetul de deschidere a apei.

ATENŢIE!!! Nu se va deschide robinetul de alimentare cu apă, dacă furtunul nu este întins complet. Există riscul de spargere a furtunului.

Se vor respecta următoarele:

• se va ecita întinderea furtunurilor prin deschiderile destinate evacuării persoanelor şi materialelor;
• se va evita întinderea furtunurilor peste zone cu substanţe chimice, corozive, abrazive, sau obiecte ascuţite care le pot degrada;
• trecerea peste ziduri, pervazele ferestrelor se va face asigurându-se un unghi mai mare de 90⁰.

Ţeava de refulare.

După racordarea ţevii la capătul liniei de furtun, servantul va prinde cu ambele mâini ţeava, îşi va stabili o poziţie optimă de lucru pentru a rezista forţei de recul a jetului de apă, şi cere deschiderea apei, după care dirijează jetul asupra focarului.

Când lucrează cu ţeava de mână cu robinet, dechide sau închide robinetul ţevii după nevoi, solicitând (dacă este cazul) micţorare apresiunii sau oprirea apei.

Hidrantul.

Hidrantul portativ se foloseşte pentru alimentarea maşinilor de intervenţie ale pompierilor. La nevoie, servanţii pot ajuta la montarea hidranţilor.

Se ridică cu ajutorul cheii de hidrant, capacul cutiei hidrantului subteran. Se prinde hidrantul cu ambele mâini de mânere, se aşează cu inelul opritor pe orificiul hidrantului subteran, s epotrivesc cu atenţie urechile piuliţei d eracordare în ghearele racordului subteran şi apoi se învârteşte de mâner în sensul acelor de ceasornic până în momentul în care hidrantul portativ s-a fixat bine la hidrantul subteran. Se racordează furtunul de refulare (dacă este necesar se vor folosi reducţii) la hidrantul portativ, se deschide robinetul hidrantului şi apoi se dă drumul apei de la hidrantul subteran prin mânuirea cheii.

Pentru închiderea apei şi demontarea hidrantului portativ de la hidrantul subteran, se execută operaţiunile în ordine inversă.

Anexa 1

TEMATICA

de instruire a studentilor/cursantilor care efectueaza stagiul de practica

 

CUNOAŞTEREA, FOLOSIREA ŞI ÎNTREŢINEREA UTILAJELOR ŞI INSTALAŢIILOR P.S.I. DIN DOTARE

1. Cunoaşterea stingătoarelor din dotarea societăţii, descrierea, funcţionarea şi verificarea lor.
2. Cunoaşterea, funcţionarea, verificarea şi întreţinerea instalaţiilor de semnalizare a incendiilor (centrale automate de semnalizare, detectoare şi butoane de semnalizare).

III. Staţii de pompe de incendiu (electropompe şi motopompe) şi bazine de apă de incendiu. Parametrii şi amplasament.

1. Cunoaşterea reţelelor de apă de incendiu (hidranţi interiori, exteriori) din dotarea societăţii. Parametrii şi staţii de pompe apă incendiu aferente.

 

TACTICA STINGERII INCENDIILOR

1. Cunoaşterea modului de utilizare şi păstrare a substanţelor de stingere. Caracteristicile şi efectul de stingere al acestora:
2. Apa;
3. Spuma mecanică;
4. Aburul;
5. Pulberi stingătoare;
6. Azotul;
7. Bioxidul de carbon.
8. Instalaţii de stingere a incendiilor. Criterii generale de alegere;
9. Instalaţii de stingere cu apă;

b.Instalaţii de stingere cu spumă;

c.Instalaţii de stingere cu pulberi;

d.Instalaţii de stingere cu gaze inerte;

e.Instalaţii de stingere cu abur.

III. Mijloace de protecţie şi salvare:

1. Criterii generale de alegere;
2. Mijloace de protecţie;
3. Mijloace de salvare.
4. Scenarii de intervenţie stabilite în Planul de intervenţie. Însuşirea teoretică şi practică a acestora.
5. Stingerea incendiilor în depozite /magazii/arhive/birouri:
6. Procedee de stingere;
7. Evacuarea materialelor.
8. Particularităţile intervenţiei la stingerea incendiilor în condiţii deosebite:
9. Stingerea incendiilor pe timp de noapte;

b.Stingerea incendiilor în condiţii de vânt şi ger puternic;

1. Stingerea incendiilor în perioade caniculare şi de secetă.

VII. Acţiuni necesare înlăturării urmărilor calamităţilor naturale sau dezastrelor.

VIII. Securitatea personalului din echipele de primă intervenţie şi măsurile de prevenire a accidentelor pe timpul instrucţiei şi a intervenţiei la stingerea incendiilor.

1. Tehnica mânuirii accesoriilor de trecerea apei. Antrenament în mânuirea corectă a acestora:

furtunul, ţeava de refulare, hidrantul;

Termenii utilizaţi în prezenta/ prezentul document  pentru denumirea diverselor roluri se înţeleg atât la feminin, cât şi la masculin.

Protejeaza mediul inconjurator!-Gandeste-te la mediu inainte de a printa / Protect the enviroment! Are you sure you need to print this ?

Redu!Reutilizeaza!Recicleaza! / Reuse!Recover!Recycle!